Comisarii Gărzii de Mediu Bacău au sărbătorit Ziua Mondială a Mediului prin acțiuni de verificare a modului în care se colectează deșeurile. Concluziile controalelor nu sînt deloc încurajatoare și dovedesc că băcăuanii nu știu sau nu se deranjează să colecteze selectiv deșeurile. Echipele formate din polițiști, reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului și comisari de mediu au aplicat 30 de avertismente scrise și au felicitat doar 15 persoane. „în Bacău, peste tot, pet-ul se colectează foarte bine, e ceva incredibil. în schimb, mai ales în zona Aviatori, unde programul de colectare selectivă a fost lansat mai demult, celelalte deșeuri cum sunt hîrtia, sticla, materiale plastice nu se colectează selectiv. Sînt mai multe cauze. Containerele nu sînt suficient de clar etichetate, sînt murdare pe exterior. în același timp, populația nu a fost informată suficient. în zonele Valea Albă, Bistrița Lac, Ana Ipătescu, Biserica Precista, Casa de Cultură, Războieni, Cuza Vodă, unde punctele de colectare sînt proaspăt amplasate, lucrurile stau ceva mai bine. Acțiunile noastre au fost demonstrative și preventive însă municipalitatea este cea care trebuie să urmărească dacă deșeurile se colectează corespunzător și să aplice amenzi”, spune Titi Secară, comisarul șef al Gărzii de Mediu. Băcăuanii care nu înțeleg să colecteze și să depoziteze selectiv deșeurile riscă amenzi cuprinse între 100 și 2.000 lei. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.