Vorbe și proverbe

„Rușinea de a linge unde ai scuipat…”

Calistrat COSTIN

* „După furtună vine și vreme bună” – în timpurile din urmă nu prea mai vine! Să ne fi uitat oare „Patronul” naturii aici în bătaia tuturor vînturilor și a uraganelor?! (de „bătaia de joc”, atît de tipic omenească, nu mai vorbim!). Să se fi plictisit Atotputernicul de superba sa „imaculată concepțiune”?! Să creadă cumva El că omul de fapt nu e „fiul” Său, ci Dracul?! Altfel cum s-ar putea explica starea jalnică a umanității noastre care merge din rău în mai rău de vreo cîteva milenii încoace?! Așadar, după „furtună” vine o „furtună” și mai furtunoasă…

* Cică „dușmanului să-i dai pîine și sare”! – hai, să fim cît de cît serioși! Păi atunci prietenului ce să-i dai – otravă și gloanțe?! Cam știm noi unde bate zicala, că, adică, dîndu-i „pîine” vrăjmașului, vine că vrei să-l îmbunezi, ca, pasămite, să ți-l faci, prieten, ori, altfel zis, să-i cîștigi „votul” (ca-n campaniile și referendumurile noastre electorale, care nu se mai termină!). Hm, îi dai, bine-bine, pîine azi, să-l vezi sătul, și mîine „prietenul” te vinde, te fură, te trădează, te bălăcărește cum îi vine la bot! Dragi concetățeni, dușmanului e de preferat să-i dai ceea ce merită pentru parșivenia lui: să-i arzi una peste bot și alte asemenea lecții de bună purtare pînă se satură (că nici să-l lăsăm să moară flămînd nu se cade…).

* „După o cățea mulți cîini se țin”! – măi fraților, e lucru mare cum mai seamănă cîinii aștia cu noi, oamenii! Dar cică, la urma-urmelor, ăsta nu-i cel mai „cîinos” obicei al oamenilor, sînt altele cu mult mai boacăne! Că bine zice un moralist de „cocoș galic”: „cîți oameni nu seamănă cu cîinii”, dar noi o-ntoarcem o țîră: „cîți cîini nu seamănă cu oamenii”! De pildă: faptul că noi „sapienții” ne mîncăm între noi precum cîinii nu e bine; apoi: îndeobște se apreciază că un „cîine rău” este un „cîine bun, chiar foarte bun”, considerație ce nu se prea aplică în cazul unui „om rău”; și, ce vorbe-s astea: „dă-i dracului de artiști, niște javre, să n-aud de ei!” (cum se exprima un dulău de „curte nouă” din veacul XXL…); și: un cîine dresat este un animal adorabil, dar un om dresat (de voie, de nevoie!) este unul lamentabil, că, dresat a face sluj la ordinul tuturor jigodiilor, omul nostru e ori un înțelept sadea (ca Diogene), ori o comoară de lichea (ca unul poreclit „liicheanu”); ori pe unele uși de cîine scrie preventiv „cîine rău”, niciodată „cîine bun” – pe casele oamenilor nu scrie nici „om bun”, nici „om rău” și-ar cam trebui… Și…și cîte și mai cîte, plus aia: cîinele e cel mai bun prieten al omului, dar omul nu e cel mai bun prieten al… omului!

* Cică-i „mare rușine pentru acel care linge unde a scuipat”! – dar „rușinea” se practică într-o veselie, întrucît aduce numai și numai foloase „lingătorilor”; pe seama ăstora (numiți eufemistic și „pupifundiști”) s-au scos vorbe peste vorbe, nu de azi – de ieri; se vede treaba că „linsul” în chestiune ține de specificul eternei și fascinantei noastre condiții umane (era să zic valahe). trebui… Și…și cîte și mai cîte, plus aia: cîinele e cel mai bun prieten al omului

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!