Despre M.O.R. și F.T.

Eugen VERMAN

Ei bine, sînt convins că vă voi pune în încurcătură. Ce-o fi cu titlul ăsta…!?, vă veți întreba. Ce mistere adînci ascund literele astea…!? Așa m-am întrebat și eu cînd m-am întîlnit cu vecinii mei – domnișoara Coca Zavate, juristă și ziaristă, necăsătorită, pensionară, aproape octogenară, și cu domnul colonel în rezervă, pensionar, dar mult mai tînăr, Vasile Șerban. Cînd m-am apropiat eu de ei, vecinul meu tocmai îi spunea: „Așa-i cînd respecți M.O.R.-ul șI F.T.-ul. Ajungi și treci de opzeci de ani, fără probleme… Uite cum mor oamenii ăștia tineri de tot…! Nu respectă ce spuneau savanții…!”. Domnișoara Coca Zavate se făcu, sau poate chiar nu auzi ce-i spunea domnul colonel – acesta fiind un bărbat cu un umor debordabil, vivace, optimist – și zise : „Domnule, am ajuns să cred în destin. Fiecare avem destinul nostru. Se știe exact ce vom face în viață și cum vom sfîrși… Uite, eu am două licențe, dar am trăit singură. Nu-i de loc o fericire să trăiești singură. Plus că am o pensie mizerabilă.Dar ăsta mi-a fost destinul…”.
Cum spuneam, sîntem vecini de decenii. Ne cunoaștem bine și ne respectăm și, nu o dată, am participat împreună și la momente frumoase, dar și triste. Acum, domnul Șerban pare să nu ia în seamă ce-i spune vecina de la etajul I, nu-l prea interesează chestiile astea cu destinul, cu soarta etc. etc. „Domnișoară – repetă el – eu am respectat neabătut M.O.R.- ul și F.T.-ul și mă simt ca la treizeci de ani și ceva… Și astea le știu nu de la un terchea-berchea, ci de la savanți cunoscuți și arhicunoscuți”. Cum ascult și eu perorația prietenului și vecinului meu de-o viață, insist: „Dar spune, domnule, o dată , ce-s cuvintele astea încrucișate!? Explică-le…!”. în sfîrșit, se lasă înduplecat. Și eu, dar și domnișoara Coca Zavate devenim, instantaneu, extrem de atenți. „Domnișoară, domnule – ni se adresă el, oarecum solemn – M.O.R. înseamnă Muncă, Odihnă, Recreere. Le respectați…!? Eu le-am respectat fără nici cea mai mică abatere. Am muncit și mai muncesc – uite, acum spăl mașina -, după care voi lua masa și mă voi odihni un ceas, două, iar spre seară voi pleca la Insula de agrement, în plimbare, cu soția…”. „Și cum e cu F.T.-ul…?”, îngîn eu ca să mă lămuresc privitor la celălalt… mister. „F.T. – adică Fără Toxine…”. „Păi asta înseamnă să nu mănînci nimic…!” – exclamai eu. „Ba nu-i deloc așa, dacă completezi F.T. -ul cu M.O.R.-ul…”. Cred că nici eu, nici domnișoara Coca, n-am înțeles nimic. Sau am înțeles totul. Oricum, vecina mea insistă să afle de unde știe domnul colonel Șerban toate chestiile astea atît de adînci din punct de vedere științific. „Cum de unde…!?; de la un savant renumit, cum spuneam -arhicunoscut. A scris despre astea toate profesorul academician Caracuțupendis…”. „Hai, domnule, că n-am auzit în viața mea de Caracuțu…, cum îl cheamă”, am sărit eu, extrem de contrariat. „Ei bine, trec peste lipsa dumitale de cultură și îți voi spune că profesorul Caracuțupendis e nepotul academicianului Sefelendis care, la rîndul lui, e unchiul unui cunoscut șef de mare partid din țara noastră și președinte de club de fotbal…”. Am tăcut; și eu și vecina mea. Cînd e vorba de oameni politici trebuie să fii foarte atent. Uite așa mai află omul cîte ceva, chiar și cînd duce gunoiul la pubelă. Deci: Muncă, Odihnă, Recreere; Fără Toxine… Știți că au dreptate inșii ăia cunoscuți și arhicunoscuți…!?
contrariat. „Ei bine, trec peste lipsa dumitale de cultură și îți voi spune că profesorul Caracuțupendis e

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!