Conferința națională CAPRIROM se ține la Onești

Administrator

Asociația Națională a Crescătorilor de Capre din România – CAPRIROM organizează Conferința națională anuală 2007 a crescătorilor de capre la Onești. Evenimentul va avea loc pe 23 și 24 iunie, în sala Bibliotecii „C.A. Rosetti – a anunțat președintele Caprirom, Stela Zamfirescu. „Am făcut această propunere cu mult tim înainte – ne-a declarat Nicolae Doileț, președintele Filialei Onești a CAPRIROM -, și am avut cîștig de cauză datorită activității pe care am desfășurat-o pînă acum, dar și datorită calității crescătorilr de capre din zona noastră. Sîntem singurii din Moldova care aplică, în acest moment, un program de ameliorare a raselor de capre autohtone și avem colaboratori din toată țara. Trebuie să mai spunem că avem solicitări de înscriere în filială și de la crescători din alte zone decît județul Bacău”.
Tema conferinței de la Onești este „Implicarea asociației CAPRIROM în dezvoltarea creșterii caprinelor în România – prezent și viitor”. Subiectele principale care vor fi dezbătute vor fi „Situația actuală a creșterii caprelor în România”, „Rolul asociațiilor în ameliorarea producțiilor la caprine în România”, „Rolul asociațiilor în ameliorarea producțiilor la caprine în România”, „Evaluarea sistemelor de creștere a caprinelor în România” și „Produsele din lapte de capră și oaie: asocierea dintre practica procesării tradiționale și sănătate”. Cu acest prilej, crescătorii de capre asociați vor face și bilanțul anual și vor alege noul consiliu de conducere al asociației. „Conferința Națională – a precizat Nicolae Doileț – va avea, însă, și o participare internațională, fiind invitați specialiști din Italia, Franța și Turcia. Specialistul francez reprezintă și FAO – Organizația ONU pentru alimentație și agricultură, dar vor fi prezenți și profesori universitari din București, Iași și Constanța”. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.