Un nou șir de sesizări împotriva conducerii Colegiului „Henri Coandă”

Administrator

Laura HUIBAN

Inspectoratul Școlar Județean Bacău a primit trei noi sesizări împotriva conducerii Colegiului „Henri Coandă”. Două cadre didactice din instituție contestă calificativele profesionale pe care le-au primit, iar un al treilea reclamă că ar fi fost obligat să vîndă cărți elevilor din colegiu. Inspectorul de management Dan Zaharia va merge în curs de o săptămînă să verifice petițiile primite. Este cea de-a treia cecetare pe care Inspectoratul Școlar Județean Bacău o efectuează în ultimele luni la Colegiul „Henri Coandă”. „âmi mențin părerea că acolo este un conflict între două persoane. N-ar trebui extins ca să fie afectat tot colectivul, a declarat inspectorul școlar general Ovidiu Cojocaru. Este o situație foarte delicată. Doamna Nadia Voicu (directoarea Colegiului „Henri Coandă”, n.r.) își încheie în curînd mandatul. Nu cred că schimbarea doamnei din funcție este o soluție la final de an”. Din luna aprilie sesizările împotriva Nadiei Voicu s-au ținut lanț. Petenții nu s-au oprit doar la ISJ, sesizările ajungînd pînă la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. „Mă voi duce să le rezolv săptămîna aceasta. Eu am mai fost acolo într-o cercetare și am întocmit un raport fundamentat. Abateri disciplinare sunt cu siguranță. Din păcate, nu s-au luat măsuri. Mă întreb de ce mă mai duc acolo”, a comentat inspectorul Dan Zaharia. Helvetica-R Coandă”

Laura HUIBAN

Inspectoratul Școlar Județean Bacău a primit trei noi sesizări împotriva conducer

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.