Bursa Româna de Marfuri (BRM) a stabilit calendarul licitatiei pentru achizitionarea materialelor de constructii destinate reconstruirii locuintelor distruse în urma inundatiilor care s-au abatut asupra Moldovei. Astfel, procedura de licitatie deschisa, urmata de strigarea libera a pretului, va fi organizata pe 11 august, la ora 11,00, la sediul central din Bucuresti. „Doresc ca procedurile sa se deruleze rapid – spune presedintele-director general al BRM, Radu Popa – astfel încit oamenii sa poata sa beneficieze cit mai repede de locuinte si, de aceea, am stabilit deja echipa care va coordona licitatia, cit si calendarul acesteia. Am luat decizia ca la licitatia pentru achizitionarea de materiale de constructii sa nu percepem comision, pentru ca aceste materiale sint destinate unor oameni oropsiti, care si-au pierdut casele în urma inundatiilor. Este modalitatea noastra de a ajuta statul, stiind ca, de fapt, îi ajutam pe oameni. În plus, sper ca la licitatie sa se înscrie cit mai multi agenti economici, iar în urma negocierilor sa se obtina cel mai bun pret pentru Agentia Nationala pentru Locuinte”.
Operatorii economici interesati pot depune documentele de înscriere si de participare la procedura pina pe 11 augus, ora 10,00. Documentatia procedurii se poate ridica fie de la sediul central al BRM, fie de la sediile terminalelor BRM din Bistrita, Piatra Neamt, Suceava si Iasi. (Petru DONE)
Licitatie cu materiale de constructii destinate sinistratilor, fara comision
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.