LUMEA ROM+NEASCĂ

âmpinși pe un drum periculos

Vasile PRUTEANU

Am senzația stranie că noi, românii, ne rostogolim implacabil spre un soi de dictatură, fără să ne dăm seama cum și de ce o facem. întîi: pentru că parlamentarismul ne-a devenit odios și nu scăpăm nici un prilej pentru a-l demoniza. Apoi: fiindcă forul legislativ s-a umplut de personaje dubioase, lacome, inepte, leneșe, interesate. Răii-răilor!
Nici Parlamentul interbelic nu era mai breaz. Cu excepția unor politicieni puternici, versați, în acesta mișunau specii infame de agramați, avari, intriganți și trîndavi, într-o țesătură grosolană de interese pentru putere și imagine publică, de aroganță și dezmăț politic. Acel Parlament semăna leit cu cel de astăzi. Și totuși, era democrație! Asta pînă în ianuarie 1938, cînd regel Carol al II-lea a dizolvat Parlamentul, iar o lună mai tîrziu (27 februarie) a promulgat o nouă Constituție, aprobată prin referendum cu o majoritate zdrobitoare. Poporul a voit-o. Constituția democratică din 1923 a fost abrogată cu aplauze și urale populare, iar Carol a instaurat dictatura personală, a desființat partidele politice, conferind Adunării Constituante doar un rol decorativ. A înființat, apoi, Frontul Renașterii Naționale, pe care l-a metamorfozat, un pic mai tîrziu, în Partidul Națiunii (unic), asigurîndu-și, astfel, suportul domniei autoritare.
Despre democrație nu s-a mai putut vorbi pînă în zilele noastre. Carol urmase exemplul înaintașului său, Al. I. Cuza, cel ce a scurt-circuitat Parlamentul la 2 mai 1864, supunînd aprobării un nou act constituțional, votat cu aceași majoritate zdrobitoare de către popor. Lovitura de stat a fost validată prin plebiscit și a asigurat domnitorului puteri discreționare. Despre democrație iarăși nu s-a mai putut vorbi multă vreme.
Recentele luări de poziție antiparlamentare ale lui Valeriu Stoica și Theodor Stolojan, susținuți radical de Gabriel Liiceanu și Lucian Avramescu, de alți intelectuali, mă duc cu gîndul la întîmplările din trecutul nefericitei noastre istorii. Ca și în trecut, se cere cu insistență modificarea Constituției, urmînd ca aceasta să fie aprobată în afara Parlamentului, doar prin plebiscit. Nu vă sună cunoscut? Nu vă defilează prin fața ochilor imaginile președintelui în dragoste cu poporul mitingist? Nu se încearcă, oare, a da puteri discreționare președintelui, ca acesta să poată face ce au făcut și predecesorii lui? Adică, să numească fără consultarea poporului premierul, miniștrii, secretarii de stat, să intervină după bunul plac în exercițiul legislativ, să dizolve Parlamentul cînd voiește, iar deputații să fie aleși de către „corpurile constituite în stat”, subordonate puterii prezidențiale. Parlamentul ar deveni, ca în vremea lui Carol, unul de paie, decorativ.
Insistența diabolică a liderilor PD și PLD pentru a-i conferi președintelui puteri sporite, discreditînd Parlamentul, miroase a dorință vădită de dictatură. Cele două partide vor fuziona, formînd un unic partid, precum Frontul Renașterii Naționale. Nu mă îndoiesc nici o clipă că electoratul va vota cu entuziasm și într-un procent impresionant nu foarte abila punere la cale a unei noi ticăloșii politice.
E uimitor cîtă risipă de energie cheltuiesc unii oameni ca să înșele buna credință a naivilor și în ce prăpastie abisală împing lumea din meschine motive de putere. E un drum periculos, pe care l-am mai străbătut și altă dată. Să ne amintim cum, cît de anevoios și cu ce sacrificii l-am străbătut pînă am ieșit la limanul debilei democrații pe care o avem.nașterii Na

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!