„Miezul vieții”

Eugen VERMAN

„După umila mea părere, Cartea – și subliniez cu literă mare – e miezul vieții… Eu sunt convins că omul e ceea ce citește, nu ceea ce mănâncă…”. Cuvintele astea mi le-a spus un om pe care l-am văzut stînd pe bordura din beton de la intrarea unui „punct hidro” cu o carte în mînă. Era o carte de Al. Dumas, omul citea și nici nu m-a băgat în seamă pînă nu m-a auzit: „Domnule – i-am zis – păcat că nu am un aparat de fotografiat! Ar fi o fotografie istorică. Faci parte din rasa aceea de oameni care, încă, mai citesc…!”. Atunci s-a ridicat și a venit la mine și ne-am recomandat – se numește Ioan Luca, are patru copii, din care doi cu studii superioare, are 53 de ani, a făcut o școală profesională, „o bucată de liceu” și o școală de maiștri, și acum era într-o pauză din timpul exercițiului funcțiunii. „N-am cărți prea multe acasă, dar am, totuși, o bibliotecă de vreo trei sute de volume, pe care le-am citit. Mi-a plăcut să citesc dintotdeauna… Oricît te-ai uita la televizor – și asta am spus-o și copiilor mei tot timpul – tot nu-i cum ai citi o carte. Păcat, mare păcat, că nu se mai citește, cartea nu se mai caută ca altă dată… Acum, cînd stresul e atît de mare, cînd siguranța locului de muncă e așa cum e, cînd oamenii nici nu mai știu să zîmbească, a citi o carte, a te delecta măcar o jumătate de ceas pe zi în acest fel e, cred, lucrul cel mai important…”. Ion Luca, omul pe care l-am cunoscut zilele trecute, e în stare să-mi vorbească, cu același entuziasm, despre cărți, ceasuri întregi. De altfel, m-a și întrebat dacă am timp să-l ascult, dacă nu mă grăbesc dar, din păcate, trebuia, totuși, să ajung undeva într-un sfert de ceas, așa că am reținut doar cuvintele de mai sus, care mi-au revelat un pasionat al cititului. Cum spuneam, o „rasă” tot mai rară… Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!