O subunitate din cadrul Jandarmeriei Române, 32 de ofițeri și subofițeri, a participat, între 11 și 22 iunie, la proiectul internațional „Întărirea cooperării între forțele de poliție ale diferitelor țări din UE și țări candidate”. A fost a patra prezență consecutivă, în calitate de co-organizator, alături de Jandarmeria Națională Franceză, Arma Carabinierilor – Italia, și Guardia Civil – Spania. Jandarmii au participat și la stagiul de antrenament, organizat prin intermediul Programului AGIS al Comisiei Europene, alături de reprezentanți ai forțelor de poliție din Anglia, Irlanda de Nord, Scoția, Franța, Italia, Spania, Olanda, Portugalia, Turcia și Ucraina.
Stagiul de pregătire s-a desfășurat la Centrul Național de Antrenament al Forțelor de Jandarmerie din Saint-Astier – Franța și reprezintă o continuitate în cadrul cooperării multilaterale dintre Jandarmeria Română și Jandarmeria Franceză. Aceste demersuri își propun să aducă României statutul de membru observator al Forței de Jandarmerie Europene, instrument al U.E. pentru gestionarea crizelor civile. Prin participarea, în ultimii ani, la aceste activități de pregătire în comun a forțelor de ordine publică din Europa, Jandarmeria permite României să-și aducă propria contribuție la dezvoltarea Politicii Europene de Securitate și Apărare (P.E.S.A.). (Doina TIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.