Răzvan BIBIRE, Florin CRĂCIUN
Nemulțumit de faptul că i s-a cerut șpagă pentru a i se grăbi eliberarea unor cărți de identitate, un băcăuan a reclamat faptul miercuri, 27 iunie, Biroului Anticorupție din județul Bacău. Conform unui comunicat de presă al Direcției Generale Anticorupție (DGA) din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, persoana respectivă a formulat un denunț la adresa lui Gabriel A., funcționar public în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Bacău, motivînd că acesta i-a pretins suma de 200 euro pentru a-i întocmi și elibera două cărți de identitate, în regim de urgență. Echipa de procurori și ofițeri ai DGA Bacău a marcat banii cu o substanță fluorescentă și i-a înmînat denunțătorului, care, la rîndul său, i-a dat funcționarului. Acesta a fost prins în flagrant cînd primea banii. Procurorul a emis apoi ordonanță de reținere a învinuitului pentru 24 de ore, pentru săvîrșirea infracțiunii de luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 254 din Codul Penal cu închisoare de la 3 la 15 ani. Funcționarul a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, însă solicitarea Parchetului a fost respinsă, pe motiv că acuzatul nu prezintă pericol social. Conform celor declarate de comisarul Ovidiu Neicuțescu, purtătorul de cuvînt al DGA Bacău, funcționarul public prins în flagrant are 38 de ani și a fost transferat din septembrie 2006, de la Consiliul Local Bacău. „Am făcut zeci de ședințe pe tema aceasta, însă se pare că nu s-a reținut ce li s-a spus despre luarea de mită”, a spus Neicuțescu. Anul trecut, DGA Bacău a prins în flagrant trei persoane care au luat mită și patru care au dat. Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.