Desi meteorologii au anuntat o toamna lunga si agreabila, iarna a inceput sa-si arate coltii prin temperaturile scazute, inregistrate mai ales in cursul noptilor. Chiar daca in unele zile soarele si-a facut simtita prezenta, este mai frig decit am dori, iar luna octombrie a debutat cu temperaturi care sint cu 4-6 grade mai mici decit ar fi firesc. La Slanic Moldova, statiune aflata la 530 m altitudine, chiar a si fulguit cu o saptamina in urma, atunci cind in Ceahlau s-a depus un strat de zapada de 9 cm, iar la Bilea Lac si pe virful Omu, zapada a masurat 2-3 cm. In statiunea de la poalele Nemirei, zilele ploioase si friguroase de toamna tirzie au fost mai numeroase decit cele insorite. La sfirsitul saptaminii care tocmai s-a incheiat, pe parcursul noptilor temperatura a scazut cu mult peste media inregistrata in ultimii ani, termometrele inregistrind minus 2 si minus 3 grade. Pentru mijlocul saptaminii se anunta din nou vreme noroasa si rece cu precipitatii mixte, iar noptile vor fi deosebit de reci. „Frigul si umezeala ne-au determinat sa pornim centralele mult mai devreme, ceea ce inseamna un consum crescut de gaze si implicit, facturi mult mai mari la incalzire. Iar cum la noi, la Slanic, iarna tine pina prin luna aprilie, o sa avem de indurat, dupa cum am auzit, o iarna lunga si grea cum n-a mai fost de multa vreme, de parca necazurile pricinuite de nesfirsita criza, n-ar fi fost de ajuns”, ne-a spus unul dintre pensionarii care locuiesc in blocul de garsoniere situat pe strada Stefan cel Mare din Slanic Moldova. Pentru luna noiembrie, spre care ne indreptam cu pasi repezi, meteorologii prognozeaza zile insorite, dar si nopti foarte reci, sub minus 10 grade Celsius, iar spre sfirsitul lunii, se anunta primele ninsori mai importante. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns