Delicata problemă a fericirii!
Calistrat COSTIN
Din zeci de manuale tratînd foarte atent, documentat și doct, / atît de delicata problemă-a fericirii / (în mod esențial legată de-acele mult prea dulci capricii sexuale), / o doamnă bine coaptă și, puțin zis, fer-me-că-toa-re, / uneori blondă, alteori brună, ba la rigoare și căruntă / (pentru subsemnatul toate culorile sunt la fel!) / a pus în practică (și înainte și după nunta cea de prisos!) / rețete mii și mii, care de care mai savante și mai magistrale / dar… dar… / se miră sinceră, drăgălășenia de dînsa, de ce, păcatele, de ce / nu-i încă fericită cum și-a dorit-o / în visele-i neprihănite și fierbinți / adică: o dată pentru totdeauna și definitiv, / asta, așa, să facă și ea o socoteală de final, / că viața, oricît ai tot întinde-o / nu e nici veșnică, nici infinită / (după ce, însă, „slava domnilor”, satisfăcută / și mulțumită-a fost nu de puține ori!). / Doamna în chestiune (și-oricare altă doamnă, / așișderea și domnii, egali sau mai puțin egali / cu doamnele, angelicate, credincioase, generoase, traviate…) / ar trebui să știe că ceea ce o obsedează pe domnia sa – / „problema fericirii o dată pentru totdeauna” – / nu se învață și nici nu se montează-n aplicare / ca tabla iepurească-a înmulțirii / ori ca o poezie recitată papagalicește / din limba vreunui sex străin! / Distinsă doamnă, fericirea se naște – / cu siguranță că ați observat – / se naște aproape din nimic (dacă nu chiar din nimic!) / se hrănește cu te miri ce / (mai mult rabdă de foame, nesătula!), dar… / dar… ehei, /se trăiește, repet, se trăiește nu glumă, / se trăiește ca toți dracii; / nebuna asta de fericire mai mult doare și… și… / la sfîrșit de tot, nitam – nisam / împăcată-neîmpăcată cu sine moare! / Ea, fericirea, de fapt nu e pe învățate, / ci pe gustate, pe furate, pe practicate și… pe neuitate! / „Fericire o dată pentru totdeauna”, nuuu, nu există, / decît poate prin vreo telenovelă extremistă ori futuristă/ sau, o zic și pe asta, prin pagini răsuflate / de revistă de medicină naturistă (naturalistă?!)., nesătula!), dar… / dar… ehei, /se trăiește, repet, se tr
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.