Gumă cu aromă de pește

Claudiu BOANGIU

„Nici o masă fără pește!” în baza principiului ăsta sănătos, în anii ’80, nu puteai să razi o berulă pe-o terasă fără să te bucuri de-un „oceanic” prăjit-scorojit. Era obligatoriu și ieftin („meniul” se vehicula că ar fi fost impus de chiar prima savantă a țării, tovarășa Elena Ceaușescu). Pe care pește, în 99,99% dintre cazuri îl achitai, dar îl lăsai pe farfuriuța pe care ți-l servea ospătarul (uneori, îl „împănai” cu scobitori și te distrai urmărind cum chelnerii se chinuiau să îndepărteze aranjamentul). în acest mod, vertebrata acvatică era vîndută de mai multe ori într-o zi. Planul la consumul de pește era îndeplinit, iar ospătarii făceau și ei un ciubuc „cinstit”. Anii au trecut, pescadoarele flotei românești și-au dovedit eficiența pînă cînd le-a vîndut ministrul Traian Băsescu, ceaușeștii au fost dați uitării, peștele a ajuns un produs scump… Dar bunul obicei al chelnerilor din anii epocii de aur a ieșit iar la lumină, ca iarba rea. Numai că nu îl mai întîlnești la restaurant, unde oricum rotunjești nota de plată cu un ciubuc (trendy este să-i spui „tip”, ca englezii).
De la vînzătorii de butic și pînă la cei din benzinării sau supermarket-uri, toți acești mici șnapani, maeștri în găinării de tejghea, n-au să-ți de dea rest la cumpărături. Problema se iscă atunci cînd ai de primit între 10 și 40 de bani (ba chiar și 50 de bani, cînd vine vorba de „copilașii deștepți” de la benzinăria Mol de pe strada 9 Mai din Bacău). Dacă te interesezi la Banca Națională a României, și noi am făcut-o, afli că masă monetară există pe piață. Numai că la ei, vezi, Doamne!, nu ajunge. Așa că vînzătorul fie îți rotunjește cu de la sine putere restul fără nici o explicație (în pierdere pentru tine, clientul, evident), fie te îmbie cu o gumă de mestecat – lamă sau pastilă. Iar „ciunga americană”, așa cum înțelegeau să o promoveze țigăncile acum douăzeci de ani, are preț variabil: ține loc și de 20, și de 25 sau 30 de bani. Minunea nu se întîmplă din an în Paști, ci zilnic și la majoritatea comercianților, ceea ce ne îndreptățește s-o calificăm drept fenomen, și nu drept neplăcută întîmplare. Și ca nesimțire de comerciant de doi bani. Cît de-o gumă.xistă pe piață. Numai că la ei, vezi, Doamne!, nu ajunge. Așa că vînzăto

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!