Răzvan BIBIRE
Polițiștii băcăuani au întocmit un mic ghid referitor la modul în care firmele se pot apăra împotriva celor care plătesc cu cecuri fără acoperire. Conform acestuia, agenții economici care livrează mărfuri ce urmează a fi achitate cu file cec sînt sfătuiți să încheie contracte de furnizare în care să fie menționate toate datele de identificare a societății beneficiare, iar contractele să fie încheiate cu administratorii societăților beneficiare, nu cu reprezentanți ai acestora, pe cît posibil sub îndrumarea unor persoane specializate. Un alt sfat este să fie solicitate fotocopii după certificatele de înregistrare fiscală, să se verifice cărțile de identitate ale administratorilor și corespondența dintre fotografia de pe aceasta cu persoana prezentată; să se facă verificări în baza de date a Centralei de Incidente Plăți (CIP), iar la primirea filei cec, aceasta trebuie să fie completată integral de emitent. Polițiștii mai sfătuiesc să se elimine decalajul de timp între emiterea filei CEC și introducerea acesteia în bancă pentru decontare; un alt sfat este ca, la livrarea mărfurilor, să se verifice numărul de înmatriculare a mijlocului de transport și datele de stare civilă a delegatului, căruia să i se ceară și delegația pentru ridicarea mărfurilor, iar în cazul primirii comenzii prin fax, la ridicarea mărfurilor se va solicita și originalul. Conform celor declarat de comisarul Valerica Manole, în anul 2007, lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bacău au definitivat cercetările în 187 dosare penale privind sesizări făcute de diverși agenții economici care au fost înșelați prin emiterea de file cec fără acoperire. Helvetica-R c sînt sfătuiți să încheie contracte de furnizare în care să fie menționate toate datele de identifi
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.