Spitalele băcăuane de stat nu au fonduri pentru capitolul Sănătate și securitatea în muncă. Concluzia aparține inspectorilor muncii, în urma unei campanii naționale de control în unitățile sanitare, desfășurată în intervalul aprilie-iunie. „Acțiunea a fost determinată de expunerea personalului din domeniu la agenți biologici cauzatori de boli profesionale. Au fost verificate 13 unități, iar spitalele au primit avertismente pentru neasigurarea protecției muncii, mai ales a evaluării nivelului de risc. Am fost mai indulgenți deoarece nu există bani pentru așa ceva, de pildă evaluarea printr-un serviciu extern ar costa, numai pentru Spitalul Județean, 60-70 de mii de lei”, a declarat Ioan Andrei, inspector-șef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.