Consiliul Local Comănești a fost amendat cu 600 de lei, de inspectorii Inspecției Sanitare de Stat, pentru neprezentarea angajaților din piața agroalimentară, hala lactate, la examinările medicale periodice. Aceeași neregulă a fost constatată și la societățile Moraru Anca, Opidin Comserv – ambele din Bacău, Gheorghica Alimar SNC – bar din Cașin și Dogsil Prest – din Nicolae Bălcescu. Amenzi de cîte 500 de lei au primit firma Ignat SNC – bar din comuna Ștefan cel Mare și Grădinița 24 din Bacău, pentru nerespectarea prevederilor care interzic fumatul în spații publice închise. Sancțiuni de 10.000 lei au fost aplicate societăților Marimit Exim, Savimar Com, Tortel Comex și Mariorul Com – toate din Onești, Rozalinda – Colonești, Emil Com – Nicolae Bălcescu, pentru nedeclararea punctului de lucru la Registrul Comerțului. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.