Umilirea cotidiană
Eugen VERMAN
… Mă întîlnesc cu domnul Petrică Buruiană, vecin de bloc. Locuiește „peste drum”, cum s-ar zice, a fost, mulți ani, salariat la fostul Combinat de Prelucrare a Lemnului, acum e pensionar și, mai ales… piețar. Adică, e omul care „face piața”, soția sa ocupîndu-se de „procesarea” – folosesc un termen la modă – materiilor prime aduse de soț. Cum spuneam, m-am întîlnit cu el cu două zile înainte, venea, normal, din piață. ‘Domnule, oamenii ăștia, comercianții ăștia, habar n-au să facă un comerț cît de cît civilizat. Uite, am cerut doi castraveți – nici eu, nici nevastă-mea nu mîncăm castraveți, dar așa, în salata de roșii, e altceva – și negustorul, după ce m-a privit, preț de o clipă, chiorîș, a țipat pur și simplu la mine că nu dă decît cu kilogramul… M-am simțit ridicol, m-am simțit umilit și neputincios în fața acelui individ care, după părerea mea, nici nu are ce căuta la piață…”. Dom’ Petrică mi-a spus toate astea dintr-o suflare. L-am liniștit zicîndu-i că și eu am încercat să cumpăr doi ardei grași, atît îmi trebuiau, iar femeia care vindea mai să-mi dea peste mînă, mi i-a luat, că ea nu vinde decît de la o juma’ de kil în sus…
Și așa, din vorbă în vorbă, am ajuns la prețuri. Eu, tocmai cumpărasem o varză albă, pe care dădusem cinci lei. Adică cincizeci de mii vechi. Ne-am amintit că exact cu un an în urmă kilogramul de varză costa șase sau șapte mii de lei vechi, adică de peste patru ori mai puțin ca acum, cînd kilogramul de varză e treizeci de mii vechi. Cam tot așa sînt mai scumpi morcovii, cartofii, roșiile, verdețurile… „Ăștia nu se mai opresc. Profită de vremea secetoasă și te jupoaie. Nu mai zic de educația lor privitoare la etica de comerciant. Dacă aș vrea să cumpăr trei cartofi, probabil că mi i-ar da în cap. Sau trei roșii…”. Asta îmi mai spune amicul și vecinul meu, domnul Petrică Buruiană, tocmai umilit și batjocorit de un negustor de ocazie. Pentru că, din păcate, piața e plină de astfel de „comercianți” care n-au nici în clin nici în mînecă cu ceea ce s-ar putea numi adevăratul negustor. A plecat, bodogănind de unul singur, dar nu înainte de a-mi mai spune că mai-marii pieții, cei care controlează activitatea din piață, ar trebui să urmărească și comportamentul acestor vînzători neaveniți…ă aș vrea să cumpăr trei cartofi, probabil că mi i-ar da în cap. Sau trei roșii…”. Asta îmi mai spune amicul și vec
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.