Tendința decendentă se menține la Bursă
în ultima ședință a săptămînii, de ieri, 31 august, piața bursieră a închis în scădere, indicele BET-C înregistrînd o depreciere de 0,42%, în special grație evoluției descendente a titlurilor din segmentul petrolier. Valoarea totală a tranzacțiilor s-a ridicat la 32,35 milioane de lei, iar pe segmentul Rasdaq s-au tranzacționat, în total, 15,5 milioane de lei. Aici, la capitolul lichiditate, s-au remarcat titlurile Dafora Mediaș (DAFR), cu un rulaj valoric de 2,3 milioane de lei.
Titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au fost din nou cele mai tranzacționate titluri din piață, fapt reflectat de rulajul valoric în sumă de peste 13 milioane de lei. Cursul a reușit să se mențină peste pragul de 0,1200 lei/acțiune, tendința descendentă instalîndu-se încă din debutul ședinței. RRC a închis în scădere cu 3,88%, la 0,1240 lei/acțiune, minima zilei fiind atinsă la 0,1190 lei/acțiune. în scădere au închis și celelate titluri din segmentul petrolier. Astfel, Petrom (SNP) a coborat cu 1,89% la 0,5200 lei/acțiune, iar titlurile Rompetrol WS (PTR) pe fondul unei volatilități foarte mari a închis la 1,8000 lei/acțiune (minus 2,17%), după ce a atins pe parcursul ședinței un minim la 1,7200 lei/acțiune.
Titlurile bancare au continuat pe aceeași evoluție relativ stabilă, mai ales titlurile Bancii Transilvania (TLV), care au stagnat la nivelul prețului de referință de 0,9100 lei/acțiune, înregistrînd, totodată, al doilea rulaj ca mărime din piață, la suma de peste 3 milioane de lei. în schimb, titlurile BRD și Banca Carpatica (BCC) au închis în ușoară scădere de 0,34%, respectiv 0,93%. Cu titlurile BCC s-a realizat și o tranzație Deal, cu un pachet de 1,33 de milioane de acțiuni, la prețul de 0,5300 lei/acțiune (minus 1,85%), valoarea tranzacției ridicîndu-se la 704,1 mii lei, pe cînd în piața principală rulajul valoric s-a ridicat la 331.000 de lei.
O evoluție bună au reușit, însă, titlurile farmaceutice, aici ieșind în evidență titlurile Biofarm (BIO), care pe un rulaj valoric de 473.000 de lei au înregistrat o creștere a prețului în piață cu 1,7%, la 0,8950 lei/acțiune. în creștere au închis și titlurile Antibiotice (ATB), la cotația de 1,9700 lei/acțiune (plus 1,03%), dar pe un nivel al lichidității modest.
Din eșalonul secund al bursei s-au numărat titlurile care au consemnat evoluții contrare trendului general, reușind creșteri semnificative la nivelul cursului de tranzacționare. Ar fi de menționat titlurile Mecanica Ceahlău (MECF), care au închis pe un plus de peste 8%, la pragul de 20,0000 lei/acțiune, dar și titlurile Electroputere (EPT) și Mechel Tîrgoviște (COS), cu aprecieri ale cotațiilor de peste 7%.
Pe ansamblu, titlurile din segmentul SIF au închis săptămîna în ușoară creștere, în medie cu 0,66%, însă volumele tranzacționate s-au menținut la un nivel scăzut. Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au înregistrat creșterea cea mai ridicată din sector, la cotația de închidere de 4,5800 lei/acțiune (plus 1,55%), singurul titlu care a stagnat fiind SIF Transilvania (SIF3), la prețul de 2,4600 lei/acțiune. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.