Nivel modest al lichidităților la Bursa de Valori
în ședința de ieri, 5 septembrie, la Bursa de Valori, piața și-a menținut nivelul modest al lichidității din ultima perioadă, realizîndu-se un rulaj valoric total de 27,4 milioane de lei (8,24 milioane de euro), pe o tendință generalizată de scădere a indicilor bursieri. BET a închis mai jos cu 0,48%, iar indicele general al pieței BET-C a pierdut 0,2%. Mai accentuată a fost corecția în segmentul SIF, indicele BET-FI înregistrînd o scădere de 1,13%.
în segmentul petrolier, reluate la tranzacționare, titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au dominat debutul de ședință cu creșteri ale cursului de pînă la 3%, pînă în apropirea pragului de 0,1300 lei/acțiune și cu un nivel al lichidității ridicat. însă de la intrarea în ultima parte a ședinței, cursul a început să piardă teren și a trecut pe variații negative, închizînd mai jos față de prețul de referință cu 1,6%, la 0,1220 lei/acțiune. în schimb, titlurile Petrom (SNP) au găsit nivel suport în zona 0,5100 lei/acțiune și, pe un volum de tranzacționare mai mare comparativ cu ultimile ședințe, au reușit să închidă pe plus cu 1% față de prețul de referință.
Evoluție mixtă s-a înregistrat și în segmentul bancar. Titlurile Băncii Transilvania (TLV), cu al treilea rulaj valoric ca mărime din piață, au închis pe plus cu 0,55%, la 0,9200 lei/acțiune, în timp ce titlurile BRD au coborît pînă la pragul de 28,0000 lei/acțiune și au închis mai jos cu 1,4%.
De la categoria I, creșterea de preț cea mai importantă a fost realizată de titlurile Socep Constanța (SOCP), acestea închizînd cu un plus de 4,45%, la 0,3050 lei/acțiune, în timp ce din eșalonul secund ar fi de remercat evoluția bună a titlurilor Alumil Rom Industry (ALU), care pentru a doua ședință consecutiv au închis în creștere. ALU a urcat cu 2,67%, la 7,7000 lei/acțiune, realizînd un rulaj valoric de 330.000 de lei.
în segmentul Rasdaq, în evidență au ieșit titlurile Iproeb Bistrița (IPRU), atît ca nivel al lichidității, dar și ca evoluție a cursului în piață. IPRU a închis cu un plus de 1%, la pragul de 10,0000 lei/acțiune, după ce a atins un nou maxim istoric la valoarea de 10,2000 lei/acțiune.
în segmentul SIF, tendința general-descendentă s-a menținut și pe parcursul ședinței de ieri, cele mai afectate de corecții fiind titlurile SIF Oltenia (SIF5), care totodată au fost și cele mai tranzacționate la nivelul pieței, cu un rulaj valoric de peste 4,07 milioane de lei. SIF5 a coborît pînă în apropierea pragului de 4,4000 lei/acțiune și a închis în scădere cu 1,77%, în timp ce titlurile SIF Transilvania (SIF3) au înregistrat o evoluție mai “stabilă” și au scăzut cu numai 0,4%, în așteptarea verdictului recursului formulat în procesul civil cu societatea Cocor, legat de majorarea capitalului social. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.