Firma lui Constantin Drăgănuță, amendată pentru construcție ilegală

Administrator

Societatea Ilba SA Bacău a fost amendată de Primăria și Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) Bacău. Firma este condusă de unul din liderii democrați băcăuani, Constantin Drăgănuță. El este consilier județean și președintele Municipalei PD Bacău. Sancțiunile, în cuantum de 115 milioane de lei, i-au fost aplicate pentru o construcție ridicată fără autorizația de la Primăria Bacău. Corpul de clădire este amplasat în incinta societății, și în urma unor reclamații pe adresa Primăriei, s-a demarat controlul în timpul căruia s-a desoperit construcția neautorizată. „Am aplicat societății Ilba o amendă în valoare de 100 de milioane de lei. Totodată, s-a dispus oprirea lucrărilor pînă la intrarea în legalitate, adică obținerea autorizației. Avem informații că lucrările se continuă, iar dacă se vor confirma, vom aplica din nou amenzi”, a declarat viceprimarul Neculai Onica. Actele pentru autorizare au fost depuse la Primăria Bacău pe 11 septembrie, dar Constantin Drăgănuță nu a mai așteptat autorizația pentru ridicarea show-room-ului. Mai mult, viceprimarul Onica a spus că „se poate vedea cu ochiul liber că lucrarea este mai veche de patru luni”.

15 milioane de lei de la ISC Bacău

Constantin Drăgănuță a primit o amendă și de la ISC Bacău, sesizat de construcția fără autorizație eliberată de Primărie. Ea se ridică la 15 milioane de lei. „S-a dispus și oprirea lucrărilor pînă cînd se va obținea autorizația. Noi am efectuat poze la clădire, cu stadiul lucrărilor, din momentul controlului, și, dacă s-au continuat lucrările, se consideră infracțiune și caz penal”, a declarat Viorel Boiciuc, inspector șef la ISC Bacău.

Drăgănuță nu știe de amenda de la Primărie, dar o contestă în instanță

Constantin Drăgănuță susține că nu știe decît de o amendă. „Eu am plecat ieri dimineață la București și nu am fost înștiințat de nici o amendă de la Primăria Bacău. Am văzut numai amenda de la Inspectoratul în Construcții, de 15 milioane de lei. Voi contesta în instață numai amenda de la Primărie, pentru că de aici mi se trage”, a declarat Drăgănuță. Liderul democrat a precizat că de la controalele pe care le-a avut, pe șantier a fost oprită orice lucrare. (Claudiu TĂNĂSESCU)in Drăgănuță susține că nu știe decît de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.