–––––––

Culesul, bucurie în vremuri de sărăcie

Ramona IONESCU

Am regăsit farmecul toamnei, mergînd la cules de porumb. Nu știu cum o fi prin alte județe, dar în satele de pe la noi timpul parcă s-a împotmolit într-o epocă unde domnește sărăcia și mizeria, unde furtișagul e mod de existență și unde alcoolul ține și de foame, și de sete. Cei mai mulți fură, însă, din sărăcie, pentru că altfel nu își pot asigura porția de mămăligă și rația zilnică de rachiu. Totuși, pentru oamenii care muncesc din greu ca să înființeze o recoltă, pagubele, oricît ar fi de mici, contează, chiar dacă oamenii nu își bat capul să facă reclamații. „Am porumb pe două hectare și jumătate și am dat vreo zece milioane ca să îl semăn, plus munca, la prașilă, și nu-mi convine cînd văd că îmi umblă alții la el. L-am prins, acum vreo cîteva zile, pe unul care trecuse cu căruța pe lîngă tarlaua mea și tăiase vreo două brațe de coceni, cu tot cu știuleți. Cică să dea la animale. Păi, dacă toți care trec pe aici ar lua pentru animale, eu cu ce-aș mai rămîne? Mi-ar fi venit să-i trag vreo două, da’ l-am lăsat să plece, dă-l încolo, de neam prost”, a spus Costel Niță, sătean din Săucești.

Atmosferă dezolantă

Aș exagera dacă aș spune că, peste tot pe unde am umblat, pentru a documenta acest reportaj, mi s-a spus că se fură din recolte. Doi bătrîni, care se întorceau de la cîmp, cu o căruță pe jumătate plină de știuleți, mi-au spus că, la ei, oricît de mare ar fi sărăcia, oamenii nu pun mîna pe avutul altuia. „Păi, nu-i păcat, să te bată Dumnezeu pentru un coș de porumb?”, spune moș Costache Suru, din satul Schineni. Fiecare agricultor muncește cît poate și pune în hambare cît are. Bătrînii satului se mulțumesc să-și vadă marfa în pod, iar cei care vor furaj pentru animale trebuie să le elibereze cît mai repede terenul. Urmează aratul de toamnă, pentru că pămîntul trebuie „să se odihnească” pînă în primăvară.

Tinerii…

Tinerii, atîția cîți sînt, nu promit un viitor prea luminos pentru lumea satelor. Familiile înstărite își trimit copiii la licee sau facultăți și, în aproape toate cazurile, aceștia aleg să rămînă la oraș, pentru că acasă nu au nici o perspectivă. Partea proastă e că șansa lor de a face ceva în viață stă doar în plecarea la muncă în străinătate. Cultura cotidiană a satelor este năpădită acum de ritmurile manelelor, iar tineretul se vrea a fi „băiat de băiat” sau „fetiță de fetiță”, așa cum aude la manelistul care urlă în difuzoare. Cam acestea sînt visele majorității adolescenților de la sate.Ț Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!