Bravo, fetele!

Administrator

HANDBAL FEMININ – DIVIZIA A: La prima apariție în fața propriilor suporteri din acest sezon, hadbalistele de la Știința Bacău au izbutit o victorie categorică în fața celor de la CSM Sibiu, echipă care promovase în prima ligă dar care a revenit în cele din urmă în divizia secundă. „Studentele” au controlat partida de la un capăt la celălalt, au practicat un joc aerisit și în viteză, cu o apărare beton și cu prestații excelente ale Marlenei Burghel și Georgianei Vîntu. Știința a condus în permanență, 3-1, 8-3, și 16-10 la pauză. Diferența de șase goluri s-a păstrat pentru o scurtă perioadă în debutul actului al doilea, după care contraatacurile devastatoare ale celor două jucătoare amintite, în special, au dus la majorarea constantă a distanței: 22-14, 27-15, 34-18. Nu este mai puțin adevărat că șuturile de la distanță ale Mihaelei Niga au avut o importanță la fel de mare. Antrenoarele Gabriela Manea și Adriana Popa au rulat tot lotul către finalul partidei și astfel oaspetele au avut posibilitatea, grație a șase goluri consecutive, să limteze proporțiile scorului pînă la 36-27.
Știința a adunat astfel 5 puncte din trei meciuri și ocupă locul secund în clasamentul seriei A.
Știința: Gîrțu (Angheluță) – Burghel (11 goluri), Vîntu (10), Niga (7), Totir (5), Asandei (1), Amoagdei (1); au mai jucat Boată, Filip, Chiper (1), Șurubaru, Duma, Rusei.
CSM Sibiu: Cotar (Diaconeasa) – Mihăiese (13), Voicu (8), Duță (3), Codreanu (3), Enășuț, Moldovan.
• Celelalte rezultate: CSM București – Activ Ploiești 16-24, Viitorul Mediaș – CSM Ploiești 24-42, HCF Piatra Neamț – Național Rm. Vîlcea 22-21. Etapa viitoare va avea loc pe 20 octombrie. Știința va juca la Rîmnicu Vîlcea. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.