La Tîrgu Ocna a apărut numărul trei al publicației „Sarea Pămîntului”, buletin de informare misionar-pastorală și culturală al parohiilor stațiunii…

Administrator

în orașul sării a apărut noul număr al revistei „Sarea Pămîntului”

La Tîrgu Ocna a apărut numărul trei al publicației „Sarea Pămîntului”, buletin de informare misionar-pastorală și culturală al parohiilor stațiunii tîrguocnene. Revista impresionează prin cuprinsul său bogat, prin valoarea istorică a fotografiilor, ca și prin eleganta prezentare grafică. în cele 28 de pagini ale sale, revista prezintă pe lîngă subiectele cu tematică religioasă, evocarea unor momente din istoria orașului și un interviu realizat de preotul Petre Roncea cu prilejul pelerinajului întreprins în Rusia și Ucraina de Părintele Epifanie de la Mănăstirea Măgura din localitate. In memoriam sînt prezentați părintele Voicescu și Valeriu Gafencu, martiri ai neamului românesc care au fost închiși de regimul comunist în închisoarea spital de la Tîrgu Ocna. Revista apare trimestrial sub îngrijirea Episcopiei Romanului, cu sprijinul financiar al Primăriei, iar redctorul-șef și fondatorul acesteia este părintele Petre Roncea. (Romulus Dan BUSNEA) Ocna. Revista apare trimestrial sub îngrijirea Episcopiei Romanului, cu sprijinul financiar al Primăriei, iar

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.