Izvoarele minerale de la Moinești vor fi valorificate în 2008

Administrator

Printre principalele obiective cuprinse în strategia de dezvoltare a orașului Moinești, se numără și cel cu privire la relansarea turismului de sănătate. în acest sens, Primăria localității are în vedere exploatarea și modernizarea celor 10 izvoare minerale din Parcul Băi. ” Avînd în vedere că s-a găsit în sfîrșit un cumpărător pentru fosta construcție a Petrom, care va avea destinația de hotel cu bază proprie de tratament, se impune ca o necesitate reluarea funcției balneare a orașului. în acest scop, s-au reluat studiile de fezabilitate în vederea valorificării izvoarelor minerale existente, după ce ele vor fi supuse evaluării și omologării, preconizate pentru anul viitor. Dispunem de un potențial natural și terapeutic valoros care nu trebuie irosit, mai ales că antecedentele fostei stațiuni balneare Moinești, întăresc această convingere”, ne-a declarat viceprimarul Neculai Nechifor. în anul 1934, Moineștiului i s-a acordat statutul de stațiune balneoclimaterică, iar în prezent, din cele 10 izvoare minerale indicate în diferite afecțiuni locuitorii mai folosesc apa de la Izvorul nr.1 pentru cura internă și Izvorul nr.2 pentru afecțiuni ale ochilor. (Romulus Dan Busnea)ederea valorificării iz

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.