Cătălina CHIFU
După ce au stat o lună pe „uscat” din cauza Ministerului Sănătății, care a întîrziat licitația pentru lapte praf, medicii de familie și primarii din județ au comandat în octombrie o cantitate de patru ori mai mare decît în lunile anterioare. Necesarul pe această lună, trimis Autorității de Sănătate Publică, este de 4.129 de cutii, față de lunile august și iulie cînd medicii au solicitat cîte 1.000 de cutii. în octombrie, au fost luați în evidență 570 de bebeluși beneficiari de lapte praf, în timp ce în iulie și august numărul acestora a fost de 192-193. Practic, după criza de lapte praf înregistrată în septembrie, primăriile au solicitat, doar într-o lună, mai bine de jumătate din stocul ASP. „Noi am primit 7.500 de cutii (3.000 kg) la sfîrșitul lunii septembrie, iar necesarul pe octombrie e de peste 4.000 de cutii. Probabil că primăriile își fac stoc acum, după ce au stat o lună fără lapte praf. Mulți primari din județ se plîng că trebuie să facă în fiecare lună drumul la Bacău și preferă să facă stocuri de lapte praf, deși legea nu permite. E pe răspunderea lor”, spune dr. Cecilia Lucaci, șef Serviciu Programe ASP. Pe de altă parte, reprezentanții ASP bănuiesc că necesarul pe această lună ar putea fi cel mai apropiat de realitate. „în lunile cînd se preconiza o criză de lapte praf le-am tot spus medicilor să prescrie mai puțin, să dea lapte praf celor cu afecțiuni și să selecteze dintre copiii distrofici pe cei care reprezintă și cazuri sociale. Nu e normal, dar asta a fost. Acum au început să prescrie normal și probabil că acesta e necesarul real”, explică dr. Cecilia Lucaci. Reprezentanții ASP spun că laptele praf contractat în septembrie va acoperi necesarul pînă la sfîrșitul anului. ASP are aprobate 9.000 kg de lapte praf din care au ajuns în magazie 3.000 de kg. Diferența va fi trimisă în teritoriu în tranșe lunare.i puțin, să dea lapte praf celor cu afecțiuni
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.