VOLEI FEMININ – DIVIZIA A1: După meciul pierdut miercuri de Știința acasă, 1:3 (26-24, 24-26, 27-29, 23-25), cu Penicilina Iași, antrenorul Florin Grapă a spus că „vom cîștiga la Rapid, apoi va trebui să cîștigăm și cu Dinamo (tot în București) pentru a rămîne în joc”, adică în lupta pentru un loc pe podium în actuala ediție a campionatului feminin de volei, liga I. înainte de meciul cu Penicilina, unul în care echipa oaspete a fost mai bună, tot Grapă spunea: „dacă vom juca bine, vom cîștiga”. Nu a fost să fie o victorie a băcăuancelor. Bine coordonate de ridicătoarea Pavlova, ieșencele au dominat adversara și au obținut ce și-au propus. Un duș rece prinde bine, mai ales cînd vine la început de campionat, ceea ce înseamnă că punctul pierdut cu Penicilina are timp să fie recuparat. A mai fost un campionat, acum două sezoane, în care Știința a cîștigat 21 de meciuri în 22 de etape și apoi a pierdut titlul la turneele finale. Poate fi și viceversa, chiar în acest sezon. Voleibalistele de la Știința nu au arătat valoarea lor în meciul de miercuri. Au tot timpul să redemonstreze că alcătuiesc o trupă de cupă europeană.
• Rezultate înregistrate în etapa a 3-a: Constructorul IOR București – Volei 2004 Constanța 0:3, CSU Metal Galați – Dacia Mioveni 3:0, Unic Piatra Neamț – Rapid CFR Marfă București 3:0, CSM Lugoj – Dinamo 0:3, Universitatea Cluj – CSU Neumarkt Tîrgu Mureș 0:3, Știința Bacău – Penicilina Iași 1:3.
Sîmbătă, Știința va juca în etapa a patra cu Rapid, iar după o zi vor disputa restanța cu Dinamo din prima etapă. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.