La sediul Consiliului Local din Tîrgu Ocna a avut loc ședința unității de implementare a proiectului de modernizare a parcului Măgura, investiție derulată prin Programul Phare, în valoare de 4,6 milioane de euro. „Cu acest prilej, s-a constatat că lucrările la cele trei obiective începute sînt în grafic. Astfel, la Centrul de informare turistică, construcția este terminată în proporție de 90%, urmînd ca lucrările de finisare să fie efectuate în primăvară. La Centrul balnear au fost încheiate lucrările la subsolul clădirii, iar acum se lucrează la izolația plăcii unde vor fi amplasate cele două piscine, una cu apă sărată și una cu apă dulce. La podul care va traversa rîul Slănic s-au turnat cele patru picioare și atît cît timpul va permite, se va lucra la stabilizarea terenului pe malurile rîului, cît și la albia rîului Slănic”, ne-a declarat consilierul Maria Stan, din cadrul Serviciului Urbanism al Primăriei. Pe lîngă aceste trei obiective, parcul multifuncțional Măgura va mai cuprinde un centru al izvoarelor minerale, un lac de agrement, piste pentru biciclete și role, alte dotări. Lucrările începute în această vară urmează să fie finalizate la sfîrșitul anului 2008. (Romulus Dan BUSNEA)nc
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.