Emisiune numismatică dedicată luptelor de la Mărăști, Mărășești și Oituz

Administrator

Banca Națională a României va pune în circulație, în scop numismatic, începînd cu 29 octombrie, o monedă din aur dedicată aniversării a 90 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Moneda are o valoare nominală de 100 de lei, formă: rotundă, calitate proof, o greutate de 6,452 de grame, un diametru de 21 mm și margine zimțată. Aversul prezintă imaginea Mausoleului de la Mărășești, anul de emisiune „2007” și valoarea nominală „100 LEI”, iar în partea superioară, în arc de cerc, inscripția „ROMÂNIA”. Reversul prezintă un grup de soldați români în timpul luptei de la Mărăști, anul desfășurării luptelor „1917”, iar în arc de cerc inscripțiile „MĂRĂȘTI-MĂRĂȘEȘTI-OITUZ” și „Pe aici nu se trece!”. Fiecare monedă, ambalată în capsulă de metacrilat transparent, va fi însoțită de o broșură de prezentare a tematicii emisiunii, redactată în limbile română, engleză și franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate a emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central. Monedele vor fi prezentate în cutii adecvate, pe al căror capac este inscripționată sigla BNR. Tirajul emisiunii este de 250 de exemplare.
Punerea în circulație, în scop numismatic, a monedelor din aur, din emisiunea dedicată aniversării a 90 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăști, Mărășești și Oituz, se realizează prin sucursalele București, Cluj, Iași și Timiș ale BNR. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.