Ministerul Mediului a lansat, joi, site-ul www. mmediu. ro/ deseurielectrice. htm, dedicat campaniei de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice de la populație care va demara pe 3 noiembrie 2007. Site-ul cuprinde informații utile pentru cetățeni, scenariul zilei de 3 noiembrie, ghidul primăriilor, precum și lista orașelor participante la această campanie. Site-ul oferă și informații legate de cadrul legal care reglementează capitolul deșeuri electrice și electronice, organizațiile colective constituite la nivel național, centrele de colectare funcționale din România, dar și reciclatorii autorizați. Pe 3 noiembrie, băcăuanii pot să renunțe la aparatura electrică și electronică nefuncțională, învechită și poluantă. Oamenii nu trebuie decît să scoată deșeurile în fața casei sau a blocului. Primăriile, prin serviciile sau firmele de salubritate vor colecta toate deșeurile electrice scoase în stradă, urmînd ca acestea să fie transportate la punctele de colectare special amenajate. De aici, producătorii le vor prelua și le vor transporta pînă la firmele de tratare și reciclare. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.