Presedintele sindicatului Rafinorul, din societatea Rafo Onesti, Ion Marian, s-a intilnit, luni, 18 august, cu liderii sindicatelor de la Chimcomplex, Electrocentrale Borzesti, Uton, Gospomas si Spitalul Onesti, cu liderul sindicatului din invatamintul onestean si cu directori de institutii si primari din comunele din zona Onesti. Ion Marian le-a facut cunoscuta intentia sa de a parasi activitatea sindicala, in care este angrenat de circa 15 ani, pentru a trece in sfera politicului, dupa alegerile generale din aceasta toamna. Liderul sindicatului de la Rafo si-a facut publica aceasta intentie saptamina trecuta, insa a considerat ca trebuie sa se consulte si cu actualii sai colegi din sindicate.
„In zona Onesti – a opinat Ion Marian – politicul nu a luat in consideratie, pina acum, foarte mult problemele sociale. In calitatea de lider de siondicat la Rafo, am avut foarte multe ocazii sa ridic astfel de probleme in intilnirile cu demnitarii, cu autoritatile statului, dar si cu demnitari europeni, vizavi de situatia de la Rafo. Am reusit sa aduc, la Onesti, oameni cu functii grele in stat si am reusit rezolvarea unor probleme importante, cel putin legate de situatia de la Rafo. Pe aceasta baza, am lansat provocarea pentru orice partid de a ma include pe lista de candidati la viitoarele alegeri generale, dar daca nu se va intimpla doresc sa merg ca independent in aceste alegeri”. Sindicalistii nu pot uita ca in politica au intrat destui fosti lideri de sindicat, chiar din federatiile la care sint afiliati, dar care – sustin ei – nu au raspuns mandartelor care le-au fost incredintate si, mai mult, au uitat de unde au plecat. „Pe la noi – a spus liderul sindicatului de la Uton, Gheorghe Constandoiu – au venit fel de fel de oameni, cu fel de fel de propuneri. Eu cred ca domnul Marian se va tine de cuvint. A lucrat atitia ani in mijlocul nostru si a luptat pentru drepturile salariatilor. Noi, de la Uton il vom sprijini. Esential este ca, de pe o asemenea pozitie, nimeni sa nu uite de unde a plecat si sa intinda o mina oamenilor de pe platforma industriala de la Onesti. Evident, speram sa fie primul sindicalist care, odata intrat in politica, sa si faca ceea ce spune”.
O altfel de campanie
Ion Marian crede ca va obtine chiar si 15.000 de semnaturi pentru a se putea inscrie, independent, in alegeri si va aduce mult mai multe semnaturi decit se cer conform legii. De asemenea, liderul de la Rafo mai crede ca va avea o campanie electorala aparte, nu dupa tipicul celor deja cunoscute. „Am intentia sa stau de vorba cu oamenii, sa fac o alfel de campanie, decit cu banere si cu poze, cu spectacole sau altele asemenea – a precizat lideurul de la Rafinorul. Vreau sa promovez tot ce se intimpla in zona, sa fiu pirghia de legatura intre zona economica si cea sociala a comunitatii. Eu cred ca pot obtine voturile necesare. Desigur, vor fi provocari politice, dar eu nu le voi da curs, asa cum poate se asteapta unii, nu voi face jocurile nici unui partid. Voi avea intilniri si discutii si cu directorii de unitati din Onesti, cu presedintii consiliilor de administratie, cu patronii marilor unitati din zona, inclusiv cu cei din mediul rural, unde exista un segment important din aceasta categorie. Nu am in vedere doar problemele economice ale zonei, ci pe toate care sint, din sanatate, din invatamint etc. Si evident, nu voi uita de unde am plecat”.
Sprijinul sperat de Ion Marian vine si din partea viceliderului sindicatului Rafinorul, George Plaesanu, cu care in unele probleme sindicale a avut, in ultima vreme, puncte de vedere opuse. „Nu au nici o legatura opiniile nostre divergente cu intentia sa de a candida – ne-a declarat George Plaesanu. Pina la un punct, sint chiar firesti asemenea divergente. Dar pe noi ne onoreaza sa avem un reprezentat in clasa politica, un om care ne poate intelege altfel decit politicenii care n-au catadicsit macar odata sa ajunga la Rafo, dar sa mai si rezolve ceva”.
Ion Marian a mai spus ca a luat in calcul si riscurile, si punctele slabe pe care le are, dar s-a declarat convins ca sint destule motive sa creada ca poate obtine voturile necesare.
ion a zis
pleaca dracului ,numai sa nu te m-ai vedem la RAFO .-HOTULE !
teo a zis
Ce dracu mai cauti sa faci campanie,iesi naibii la pensie si du-te dracului,nu mai prosti lumea cu minciunile tale,ai fost un excroc si asa ai sa mori,ce ai adus tu nume grele in Onesti?Au venit ei dupa ciolan au supt de la RAFO tot ,au lasat-o stearpa,nu va mai face lapte in veci.Acum vrei sa dregi busuiocul ,du-tttttttttttteeeeeeeeeeeeeeee,sa nu mai auzim de tine.
eu a zis
Ia sa vedem de unde are independentul Marian bani pentru campanie………. si asta este bogat!!!!!!!!!!!!!!!!!111
si eu a zis
Pleci de la sindicat pt ca stii ca nu mai ai nici o sansa sa iesi lider,nici tu nici acolitii tai ce te-au ajutat sa furi pe rupte mincinosule care ai vindut oamenii.
un fost rafinor a zis
se spune ca: orice parazit isi paraseste gazda cand aceasta este in pragul mortii; deci ori nu mai ai ce face la rafo,NU MAI ESTI ACCEPTAT,ori ai gasit altceva de FURAT. Dl. Petru Done nu-l mai pupa atit in dorsal pe marian ca nu merita,e o LICHEA PERVERSA si cine se aseamana se aduna!!!!!!
radu a zis
Ionica, nu te imbata cu apa rece caci in excees cauzeaza insucces. ..
olga a zis
Bai baiete trezeste-te. Crezi ca la parlamentare te duci un urna prin regiune asa cum s-a facut in Rafo ca sa rezisti atata. Si daca esti drept si corect de ce nu fac raport de activitate si cei ramasi pe posturile normate ? In care voturi crezi ale sindicalistilor inselati si satui de promisiunile tale sau a nesindicalistilor sustinuti de alte partide politice ?