Raportul de activitate a Caselor Corpului Didactic în anul școlar 2006 – 2007, prezentat de oficiali ai Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului la Consfătuirea națională a directorilor CCD-urilor, derulată în intervalul 24 – 26 octombrie la Timișoara, a arătat că CCD Bacău se situează pe primele trei locuri la nivel național în mai multe domenii: programe de formare continuă, acreditate de Centrul Național de Formare a Personalului din învățămînt (CNFP), programe/activități specifice desfășurate în mediul rural, programe dedicate educatoarelor și programe dedicate personalului didactic cu funcții de conducere, îndrumare și control. în cadrul acestei întîlniri a mai fost remarcat că față de anul școlar 2005 – 2006 cuantumul veniturilor extrabugetare ale instituției băcăuane a crescut de patru ori. Au fost de asemenea evidențiate activitățile desfășurate prin „American Corner” Bacău, parteneriatul extern cu Ambasada SUA, implicarea instituției în cadrul proiectului internațional „Student Government”, dar și activitățile derulate prin Centrul Regional de Resurse Educație Civică, centru integrat Casei Corpului Didactic Bacău. în domeniul formării IT, CCD Bacău deține locul I pe țară, ca și anul trecut. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.