Poporul nu greșește?
Vasile PRUTEANU
Vîlvătaia mediatică stîrnită de noul referendum ne-a readus într-un punct de gîndire mort, pe care îl credeam de mult depășit și știut. Anume că „poporul nu greșește”. Sintagmă mai dragă ca asta nu cred să existe pentru politicianul iubitor de dictatură. De aceea și clamează adeseori – „înapoi la popor”. Pe care îl măgulește și îl manevrează ca pe o unealtă oarbă pentru propria sa glorie, pentru satisfacerea intereselor lui sau a grupului său de lingușitori. Ba chiar ca pe-o bîtă bună de spart capetele opozanților. Istoria ne arată că de la Hristos încoace popoarele au greșit mereu și au plătit greșelile cu sînge și suferință. Pus să aleagă între Hristos și tîlharul Baraba, poporul evreu l-a trimis pe cruce pe Fiul lui Dumnezeu. Să nu fi greșit poporul german urmîndu-l pe Hitler? Să nu fi greșit românii alegîndu-l trei mandate pe Ion Iliescu în fruntea statului? Mă îndoiesc. Istoria ne oferă numeroase exemple de hotărîri greșite ale popoarelor. Poporul nu e o entitate abstractă. E format din milioane de indivizi, fiecare cu înțelepciunea, prostia, dorințele și interesele lui. Perfect nu-i nimeni. Nici popoare imaculate. în zadar s-ar strădui analiștii, comentatorii și politicienii pro prezidențiali să ne convingă că doar consultarea poporului ne va scoate din neliniștea carnavalescă în care ne-am instalat cu voluptate. Interesele bandelor plitice sînt prea mari și prea imediate ca lupta dintre ele să nu capete aspecte de răfuială sîngeroasă. Fiecare vrea să ajungă în postura de a manevra bugetele interne și cele venite dinspre UE. Noi sîntem prea adesea naivi și dispuși să savurăm surescitările politicianiste și să valorificăm dezordinea și entropia. Scandalul a devenit un sport, isteria un erzaț de vitalitate. Nebulosul și spasmodicul s-au încetățenit temeinic cu statut de normalitate. întelepciunea e adesea disprețuită în numele temperamentului, după cum deliberarea e subminată de radicalisme agitatorice. Cum altfel să numim decît isterie adorația unei mari mase de oameni pentru inepți ca Gigi Becali sau Mircea Geoană, pentru palizi intriganți ca Th. Stolojan, Valeriu Stoica, Emil Boc, Cosmin Gușă și tot neamul lor de haiduci mioritici?
Nu de încă un referendum absurd și inutil mă tem. Mă îngrijorează împingerea gîndirii populare spre un alt regim politic intransigent, cu drastice frazeologii populiste. Imaginea răului nu se epuizează cu una, cu două, după cum vedem. Voit și interesat sîntem împinși spre alte greșeli pe care le vom plăti scump, amețiți de sloganul măgulitor că „poporul nu greșește”. Pentru o greșită evoluție avem numeroase indicii favorizante: populația exasperată de neregului, rapturi, furturi, afeceri veroase, corupție, confuzii legislative și demagogie vidantă a început să dorească un regim de mînă forte și să evoce „disciplina ceaușistă”. Ar fi o greșeală majoră, cu consecințe incalculabile, pe care ar face-o poporul, „care nu poate greși”, nu-i așa?zează cu una, cu două, după cum vedem. Voit și interesat sîntem împinși spre alte g
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.