Nevăzătorii din Moldova se vor întrece la Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

La Asociația Nevăzătorilor din Bacău a avut loc sîmbătă etapa de calificare pentru concursul „Prietenii cărții braille”. Tema a fost viața și opera lui Ion Luca Caragiale, de Șerban Cioculescu. Concursul a început la ora nouă dimineața și la el au participat trei concurenți: Iosif Solomon, Mirela Palade și Sabina Tizu. Fiecare participant a primit cinci întrebări, venite direct în plic de la București. Cîștigătorul, cu 130 de puncte, a fost declarat Iosif Solomon, care va reprezenta Asociația la etapa pe zonă. Acesta a fost premiat cu un milion de lei, iar Mirela Palade, ocupanta locului doi, cu 600.000 de lei. Iosif Solomon va participa peste două săptămîni la etapa zonală a concursului, ce se va organiza tot la Bacău, și unde vor participa nevăzători din Moldova, Buzău și București. Cei prezenți la manifestarea de sîmbătă au mai asistat la un concurs, pentru cel mai rapid cititor în braiile. Aici s-au înscris cinci persoane nevăzătoare, dar de departe, cea mai bună lectură a aparținut Simonei Gavril. Ea a reușit performață să citească un text presărat de arhaisme și regionalisme din Caragiale, în 50 de secunde, și va reprezenta Asociația la etapa zonală. După ce concursul s-a terminat, toți participanții au fost invitați la o gustare, o bere și la dans. (C.T.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.