Mos Craciun a adus, in acest an, de la Bruxelles, daruri pentru 210 copii din familii nevoiase ori din centre de ingrijire din Bacau si din comunele Odobesti si Saucesti. Ajutorul lui personal a fost o fata inimoasa si vrednica, Madalina Ivanica. Madalina este din Bacau, dar lucreaza pe functia de coordonator pentru relatii interinstitutionale la Directoratul general pentru mediul inconjurator al Comisiei Europene. Ea aplica, de patru ani, un proiect personal pentru a face bucurii de Craciun copiilor sarmani, in care primeste sprijin de la colegii ei din Bruxelles si din Luxemburg.
„Fii Mos Craciun! Fa un copil sa zimbeasca!” se numeste proiectul Madalinei Ivanuca. L-a pus in practica atunci cind era la Universitatea din Maastricht (Olanda), pentru 30 de copii din Odobesti – satul Tisa Silvestri. „Ideea mi-a venit in timp ce frecventam Manastirea Tisa Silvestri, ocazie cu care am vazut care este situatia satelor din jur – spune Madalina. Tot in acest sat, parintii mei au botezat un copil, dintr-o familie foarte saraca, la care de cite ori mergeam cu daruri, cu jucarii, ii vedeam cit sint de fericiti. Familia aceea avea trei copii, iar eu m-am gindit ca daca putem sa-i facem pe ei fericiti, atunci as putea incerca pentru mai multi”. Asa a obtinut o lista cu nume de copii din familii sarace, dupa care s-a adresat colegilor sai din Universitatea din Maastricht, vorbindu-le despre proiect. Ei fost de-adreptul entuziasmati si au raspindit vestea in toata universitatea, asa incit tot mai multi au vrut sa contribuie.
Craciuneii din CE
„De trei ani lucrez la institutiile europene din Bruxelles si Luxemburg – ne-a declarat Madalina Ivanica. Proiectul meu este aplicat si cu ajutorul colegilor de acolo, dar nu m-au abandonat nici fostii colegi din Maastricht. Din Bruxelles am adunat contributii si de la strainii care lucreaza acolo, dar si de la romani. Peste 500 de oameni mi-au scris ca ar dori sa contribuie. Multi sint romanii care stiu traiul de acasa. Ei vor sa ajute, dar acuza lipsa de timp si sint bucurosi cind cineva ia o astfel de initiativa”. Listele cu nume de copii s-au intocmit prin scoli sau prin centrele sociale dedicate copiilor. Pe ele se afla numele lor, virsta si sexul, astfel incit donatorii afla, fiecare in parte, de la sfirsitul lunii octombrie, numele copilului pe care vor sa-l ajute. Ei stiu ce virsta are, daca este baietel sau fetita si, astfel, se pot orienta la cadouri, in functie de cit cred ei si de cit pot contribui. De la donatori vin pachetele gata facute, frumos legate, ca de Mos Craciun, cu numele copilului si al familiei donatoare. „Nici eu nu stiu ce se afla in pachete – spune Madalina. Dar, in acest an, Mos Craciun a fost mai darnic decit in toti ceilalti ani”.
Proiectul are sanse sa creasca
Astfel, Madalina a impartit daruri timp de trei zile, la Scoala Domnita Maria si la Centrul de zi pentru copii Sf. Ioan Botezatorul, patronat de fundatia Episcop Melchisedec, a Episcopiei Romanului, dar si in Odobesti si in Saucesti. A sarit in ajutor, in chip de Rudolf, Dumitru Nanescu, directorul general al Agentiei Inter-Tour Bacau, care a pus la dispozitie un microbuz, pentru ca darurile Mosului sa ajunga la timp. „La Centrul din Bacau – ne-a declarat Madalina – am auzit povesti cutremuraoare, despre soarta unor copii foarte afectati de boala si de saracie. Acum i-am vizitat prima oara si vrem sa venim si in alti ani. Pe linga cadouri, le-am oferit produse alimentare si chiar si o masa calda, pentru ca in acest an, pentru prima oara s-au adunat si ceva bani, pe care i-am folosit astfel”. Ieri, 21 decembrie, caravana Mosului a ajuns la Saucesti. Am insotit-o. Merita sa vedem chipurile copiilor, dar si modul exemplar organizat in care cadourile au ajuns la copii.
Dupa interesul manifestat de donatori, Madalina ar putea aduce cadouri la mult mai multi copii. Problema ei, de fiecare data, este transportul lor pina in Romania, dar si aici se gasesc pina la urma, binevoitori care dau o mina de ajutor, pentru ca au camnionete care transporta marfa si s-ar intoarce in tara goale. Madalina se bucura, insa, la Bruxelles, si de ajutorul comunitatii romane, unita in jurul bisericii ortodoxe.
Lasă un răspuns