Soluțiile lejere

Mihai BUZNEA

Dosarul daco-roman, care continuă să țină paginile întîi ale majorității publicațiilor de mare tiraj din lume, trece sub tăcere sau pur și simplu lasă neobservat un aspect esențial ce ține de efectele politicilor sociale promovate în ultimul deceniu și jumătate de guvernanții români, indiferent de orientările și culorile lor politice: stabilitatea demografică, cu toate determinările ei pe planul performanțelor economice și al siguranței naționale privită în perspectivă. Minimum de efort cu maximum de profit – iată leit-motivul servit pe post de explicație la ceea ce am numit tranziție, reconversie și redirecționare a dezvoltării. Lăsate să se manifeste de la sine, după reguli proprii și scăpate de sub control, acestea au evoluat spre efecte care, astăzi, sînt dificil de controlat și corectat.
Peste patru milioane de români au pornit pe calea pribegiei spre a-și căuta rostul prin alte țări. Dintre aceștia, mai mult de un milion și jumătate au emigrat în Italia, la frații lor de gintă, pentru care contribuie, anual, cu peste 1,2 miliarde de euro la produsul intern brut. Statul român cîștigă, la rîndul său, cam tot pe-atît, un profit net dobîndit fără a fi investit un singur leu, reprezentînd cîștigurile repatriate ale supușilor săi. Acestei sume i se adaugă alte 4 – 5 miliarde de euro trimiși acasă de muncitorii pripășiți prin Spania, Germania, Anglia, Franța, Canada, SUA, Irlanda, Japonia, Grecia și alte țări cu deficit de forță de muncă.
Așadar, marea emigrație românească de acum o depășește cu mult pe cea de la începutul secolului trecut, iar consecințele neadaptărilor și neacceptărilor manifestate pe fondul atitudinilor naționaliste și xenofobe se văd din evenimentele ultimelor zile care au escaladat în Italia, dar se resimt într-un areal geografico-politic mult mai larg.
încurajarea emigrării prin prevalarea de drepturile de liberă circulație în spațiul comunitar european și chiar dincolo de limitele acestuia a fost una din soluțiile lejere care le-au permis guvernanților noștri să rezolve probleme majore, precum criza locurilor de muncă și șomajul, politicile sociale, criza locuințelor ș.a. Principiul e cît se poate de simplu și productiv: mai puțini la noi, mai mulți la alții. Exportul masiv de forță de muncă își are, însă, dincolo de beneficiile consistente și imediate, și riscurile sale: exacerbarea criminalității, cu afectarea serioasă a imaginii nu doar a unor indivizi sau grupuri de infractori, ci a unui popor întreg; fenomenul înstrăinării; amenințarea viitorului, datorită carențelor în educarea și formarea generațiilor tinere, cît și limitări programelor proprii de dezvoltare economică și modernizare socială. Românii care produc pentru alții ar putea să o facă pentru propria lor țară, dar cu condiția de a-i ține acasă, unde să li se asigure condiții normale de manifestare și de viață. Iată o „temă de cercetare” pentru guvernanții actuali și cei care le vor urma, ca răspuns la evenimentele ce au inflamat spiritele și i-au învrăjbit pe italieni și români în zilele din urmă, dar și ca soluție pentru dezamorsarea și prevenirea unor astfel de manifestări, în perspectiva evoluțiilor viitoare.re, cît și limitări programelor proprii de dezvoltare economică și modernizare socială. Românii care produc pentru alții

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!