Societatea Termon Onești se regăsește pe Lista cu proiectele de investiții care au solicitat deschiderea de cofinanțare în Programul național pentru reducerea costurilor cu energia pentru populație, prin creșterea eficienței energetice și utilizarea energiei regenerabile în anul 2007. Agenția Română pentru Conservarea Energiei (ARCE) a afișat această listă la sfîrșitul anului trecut și include lucrări de investiții care aparțin municipalităților, cu mențiunea că au fost aplicate criteriile de selecție pentru determinarea proiectelor celor mai bune din punct de vedere al economiei anuale de energie (tep/an), al investiției specifice (lei/tep/an – tone echivalent petrol pe an), al duratei de recuperare a investiției (ani) și al reducerii costului unității de energie termică livrată populației locale (lei/Gcal). Un punctaj suplimentar a fost acordat lucrărilor de investiții care promovează utilizarea resurselor regenerabile de energie.
Termon este singura societate din județul Bacău pe listă, cu proiectul „Modernizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică în
Municipiul Onești”, care are în vedere montarea CT 16 Teilor, care preia consumatorii PT1, PT2, PT3, PT4, PT15 și PT19 și distribuția pe orizontală în scară de bloc în vederea închirierii de către consumatori a echipamentelor de măsură a energiei termice. Valoarea proiectului este de 8,7 milioane de lei, iar prin proiect este estimată o economie de energie de 5.340 tep/an. Cofinanțarea în acest proiect este de 1,6 milioane de lei.
Pentru că solicitările însumate ale potențialilor beneficiari, la nivelul maxim permis, de 30% din valoarea totală a programului financiar al tuturor proiectelor pe anul 2007, au depășit cu mult totalul disponibil în acest program, a fost necesară reducerea cuantumului maxim de cofinanțare la valoarea de 2.000.000 lei. în urma executării selecției și a unor modificări survenite în listă, au fost alese 37 de proiecte de investiții, dintr-un total de 53, fiind stimulată realizarea unei valori totale de investiții pe anul 2007 de circa 390 de milioane de lei. în urma punerii în funcțiune a obiectivelor de investiții se va obține o economie totală de 135.512 tep/an. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.