Băcăuanii apelează la spovedanie pentru iertarea păcatelor

Taina care ușurează sufletul

Iertare. E tot ce așteaptă oamenii de la Dumnezeu. O confirmare a faptului că Cineva, acolo, sus, deși ne-a văzut și ne știe greșeala făcută, ne-a dăruit izbăvire. Adică eliberare de povara răului care macină sufletul omului și care își lasă urmele inclusiv pe chipul acestuia. însă aceasta nu poate veni oricum și oricînd. Există condiții care trebuie respectate. Altfel, totul e doar un ritual. Unul simplu, banal, fără miză. La fel ca și existența multora dintre noi. Cea care ne ușurează de sufletul de răutate este taina spovedaniei.

Constantin GHERASIM

Pentru a aprinde o lumînare, pentru a-și descărca sufletul în fața preotului, pentru a primi dezlegare de păcate și posibilitatea de a se împărtăși cu sfintele Taine. Acestea sînt cîteva din motivele pentru care băcăuanii se duc la biserică în perioada sărbătorilor.
Unii o fac dintr-un obicei moștenit de la părinți ori bunici, de a fi spovediți și cuminecați înainte de sărbătoare. Alții din dorința de a comunica preotului problemele personale și de a căuta o soluție la o problemă ce pare fără ieșire, iar alții dintr-o încărcare sufletească, care le macină conștiința și nu le dă pace.
Așa se explică de ce există oameni care se spovedesc în fiecare post și oameni care se întorc cu fața către Biserică după 10, 20 de ani sau chiar mai mult.

O întrebare

întrebarea care și-o pun cei aflați dincolo de porțile „scării către cer”, adică în afara Bisericii, este una simplă: oare chiar se iartă păcatele unui om care a greșit mult și care, după o vreme, vine la preot pentru a le mărturisi? Ce face ca propria conștiință să se elibereze de povara mizeriilor cu care s-a acoperit de-a lungul anilor? Există un medicament care să șteargă suferința interioară?
Pentru un om cu credință în Dumnezeu lucrurile sînt simple: păcatele se iartă dacă vine la spovedanie cu dorința sinceră de a nu mai greși, dacă regretă răul făcut și dacă este hotărît să nu-l mai săvîrșească. Cu acestea știute, cu o cercetare amănunțită a sufletului, care se descătușează cu lacrimi în ochi în fața icoanei și în prezența preotului, se întîmplă o minune. Mai bine zis o taină: harul Mîntuitorului Iisus Hristos se pogoară asupra celui pocăit, iar preotul, prin cuvînt și prin punerea mînilor pe creștetul omului, dezleagă păcatele. Totul pare o chestiune simplă. Și, în esență, chiar așa este, deoarece Dumnezeu este simplu. El nu se complică și nu complică. Pentru El, lucrurile sînt clare: ori bune ori rele, fără cale de mijloc. Ambiguitățile există doar în mintea și inima noastră. Cei care tratează mărturisirea ca pe o formalitate nu se pot bucura decît de o formalitate. Iar cei care o văd și o trăiesc ca pe o taină, simt efectul unui taine, al unui mister unic, personal, ce nu poate fi redat, povestit sau împărtășit altora.

între două învățături

Din păcate, nu toți reușesc să spună, după ce au ieșit de la spovedanie, că se simt eliberați de poverile sufletești. Cauza este că uită sau nu știu esențialul: spovedania este autentică și valabilă doar dacă respectă regula sincerității, a căinței și a hotărîrii de a nu mai greși, de a fi conformi învățăturilor hristice și nu celor predicate la televizor, pe internet ori prin ziare. Practic, omul are de ales între învățăturile Bisericii și cele ale mass-media, ale societății. Adică, așa cum spuneam, totul este simplu. La fel de simplu așa cum femeii desfrînate, aflată pe punctul de a fi ucisă, Mîntuitorul i-a spus: du-te, te-am iertat de păcatele tale. Dar de acum să nu mai greșești. Și a rămas în viață.
Fără alte complicații, deoarece e bine de știu că la biserică nu se vine pentru a fi judecați, ci pentru a ni se ierta păcatele.acă respectă regula sincerității, a căinței și a hotărîrii de a nu mai greși, de a f

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!