Reprezentanții Autorității de Sănătate Publică aduc la cunoștință persoanelor care beneficiază de consultație medicală și analize medicale gratuite, în cadrul programului de evaluare a sănătății, că au dreptul de a-și alege laboratorul la care doresc să li se efectueze analizele medicale. De asemenea, ASP atrage atenția că medicii de familie nu au voie să impună pacienților un laborator de analize medicale chiar dacă aceștia au încheiate contracte pentru servicii medicale cu anumite laboratoare. „După participarea la consultația medicală în cadrul cabinetului de medicină de familie, pacienții vor lăsa la medicul de familie numai talonul pentru medic de familie. Celălalt talon pentru laborator, după completarea de către medicul de familie cu analizele pe care le recomandă individualizat fiecărui pacient, va fi predat la laboratorul de analize unde se va face recoltarea. Pentru cabinetele de medicină de familie care au contract cu un laborator de analize medicale în condițiile legii, pentru recoltare, depozitare și transport în siguranță a probelor biologice, activitatea de recoltare se va desfășura la nivelul cabinetului. Pacienții pot alege și un alt laborator, situație care presupune însă adresarea pacientului direct la laboratorul ales sau la un punct de recoltare autorizat al acestuia. Lista laboratoarelor care participă la program cu toate datele de identificare (adresă și numere de telefon), precum și numele laboratorului cu care cabinetul de medicină de familie are contract sunt afișate la sediul cabinetului de medicină de familie”, spune coordonatorul Unității de implementare a programului, dr. Cecilia Lucaci. (Cătălina CHIFU)recoltare autorizat al acestuia. Lista laboratoarelor care participă la p
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.