în comuna Livezi, Emilia Călin se îngrijește de cinci copii rămași orfani de tată în urmă cu aproape cinci ani. Fiica ei, Nadia Dima (mamă a acestor copii), este plecată la muncă în Italia. Minorii au intrat în atenția atît a Primăriei Livezi, cît și a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Bacău. După cum am aflat de la Dana Ionescu, referent social la Primăria Livezi, “Emilia Călin a primit din partea primăriei, în urmă cu cîteva săptămîni, un ajutor de urgență în valoare de 272 lei. Primăria comunei Livezi a hotărît să mai acorde un ajutor în valoare de 2.500 de lei pentru schimbarea situației în care se află copiii, dar banii vor fi înmînați, pentru o mai mare siguranță, mamei lor, Nadia Dinu. Aceasta, deoarece între bunica maternă (Emilia Călin) și cea paternă a copiilor (Didina Slabu), s-a creat o dispută pentru a intra în posesia alocației orfanilor”.
Didina Slabu, care declară că nu are pensie, acuză Primăria Livezi că nu acordă cei 2.500 de lei pentru copii, ea fiind pusă în situația de a umbla pe la diverse instituții și fundații non-guvernamentale, să ceară cîte ceva în sprijinul acestor copii. “Didina Slabu locuiește în aceeași curte cu ei, unde și-a ridicat o cameră. Ea s-a prezentat de nenumărate ori la Primăria Livezi pentru a solicita un sprijin financiar, spunînd că-i ajută pe cei cinci copii minori, deși de acest lucru se ocupă Emilia Călin. Ea însă nu a binevoit să completeze actele necesare pentru a beneficia de Legea ajutorului social. în anul 2007 ea nu a beneficiat de această lege întrucît a vîndut o casă, depășind astfel venitul minim garantat. Dar în luna decembrie a primit un ajutor financiar pentru lemnele folosite la încălzirea locuinței” a mai spus referentul Dana Ionescu. Asistentul social al Primăriei Livezi este surprins de faptul că “Didina Slabu atunci cînd a dorit să își cumpere telefon mobil a declarat că are locuință, iar în alte împrejurări declară că nu dispune de locuință. Deși nu a întocmit dosar pentru a beneficia de Legea ajutorului social, de care este în drept în acest an, ea a făcut numeroase reclamații primăriei”. După cum am mai aflat de la Dana Ionescu, “dacă mama celor cinci copii, Nadia Dinu, nu va ridica în următoarele zile ajutorul de 2.500 lei, atunci primăria va cumpăra alimente și rechizite pentru aceștia. Situația Didinei Slabu rămîne cea menționată în numeroasele anchete sociale efectuate la fața locului, ea urmînd să ajute cei cinci copii orfani în limita posibilităților sale, mama copiilor și bunica maternă, Emilia Călin, avînd grijă de aceștia”. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.