LUMEA ROM+NEASCĂ

Luați piatra și dați!

Vasile PRUTEANU

Toată „țiganiada” revărsată peste noi odată cu respingerea Noricăi Nicolai la Ministerul Justiției este absurdă și inutilă. Soarta ei este pecetluită: nu va fi niciodată ministrul cît Traian Băsescu va fi președinte. Nu contează dacă are sau nu vreo vină, nici dacă președintele poate fi etalon de moralitate. (El a fost demis de la Navrom pentru greșeli profesionale în timp ce Norica Nicolai a fost doar avertizată). Miza e mult mai mare: distrugerea clasei politice actuale, încă foarte departe de ceea ce își doresc românii. Alta, însă, n-avem și nici nu întrezărim una mai curată și mai demnă. Ce se profilează la orizont (și e dorit de președinte), se arată mai mult decît îngrijorător: o adunătură de lătrăi, de lingușitori, de oameni puși pe căpătuială fără milă de țară și de semeni. Priviți-le declarațile de avere și vă veți convinge. Ciupind ministru cu ministru din cabinetul Tăriceanu, președintele e sigur că întotdeauna se produce un scandal imens. El nu e Hristos ca să zică „cine e fără de păcat să ridice piatra…”. îndemnul său e: „Luați piatra și dați! Crăpați-le capul! La guvernare trebuie să venim noi. Cu orice preț! Românii pot și trebuie să-l plătească!”. Iată și motivul pentru care îi recomnadă primului ministru să se adreseze Parlamentului, că doar acestuia i se va supune. Vax! Parlamentul nu are dreptul constituțional să aprobe sau să respingă un ministru individual, ci doar o remaniere consistentă. Dacă o face, va fi demonetizat public pentru incompetență. Iată-i pe cei 322 care habar n-au de Constituție! Speranțele lui Tăriceanu în dreptatea și adevărul ce vor veni dinspre Curtea Constituțională sînt deșarte. Ambiguitățile formulate în Decizia 356 sînt exploatate cu mare exactitate de președinte în favoarea dorinței și hotărîrii lui. Sîntem în cel mai autentic cerc vicios. Este o iluzie că acest cerc trebuie să aibă pe undeva o spărtură, că de aia e vicios. Nu are! Eminescu avea dreptate cînd nota că „A visa că adevărul sau alt lucru de prisos/ E în stare ca să schimbe fie și un fir de păr/ Este piedica eternă ce-o punem la adevăr”.
Pe bună dreptate este a ne întreba dacă acest calvar al conștiinței – provocat de mareea injustițiilor absurde, de lupta politică oarbă – nu este cumva cel mai tregic mod de a trăda orice morală, orice etică cetățenească? Ce este pentru popor: pedeapsă, umilință, batjocură, destin istoric labirintic? Toată „țiganiada” actuală e verbalism nimicitor, alibiuri, circumlocuțiuni. Așa nu ne putem mîntui de această nimicnicie ridicolă. Sper să aibă dreptate Mircea Eliade cînd afirma că „se cade totuși să existe o cît de mică șansă. Altminteri nu-i omenesc să ceri poporului să spere în mai bine. Aceasta e o concesie istorico-omenească: dar este de luat în considerație, căci trăim în istorie și relativitate. Nu poți cere unui om, oricît de viteaz și voinic, să lupte cu o sută, o mie de adversari… îl doboară, îl nimicesc, îl spulberă”. Cam aceasta e soarta care i se pregătește lui Tăriceanu. Meritat sau nu. Cu ajutorul nostru căpiat, președintele poate s-o facă. Persoanele care i se opun rămîn exemplare prin noblețea lor, dar excentrice și lipsite de eficiență.ît de mică șansă. Altminteri nu-i omenesc să ceri poporului să spere în mai bine. Aceasta e o concesie istori

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!