Echipele de intervenție ale E.ON Moldova au reușit, zilele acestea, să repună în funcțiune o serie de conductoare avariate din cauza chiciurei depusă în strat mult prea gros pe rețele. „în zona Podu Turcului a mai fost pusă în funcțiune o linie electrică aeriană de medie tensiune, însă aseară, la orele 17.00, mai erau nealimentate 36 posturi de transformare ce alimentează 24 localități din comunele: Huruiești, Vultureni, Motoșeni, Răchitoasa, Colonești”, precizează Sorin Munteanu, purtător de cuvînt la E.ON Moldova. Chinul localnicilor din comuna Motoșeni a luat sfîrșit în cursul zilei de ieri, cînd a fost reluată furnizarea energiei electrice. „Cinci zile am stat fără lumină. Mi-a fost greu în condițiile în care am în îngrijire și 3 copii. Pentru că aceștia nu puteau învăța la lumina lumînării, am improvizat o instalație alimentată de la bateria unui tractor”, spune Vespasian Gavrilă. Fără curent electric, oamenii au fost rupți de lume. Telefoanele mobile nu au funcționat pentru a anunța defecțiunea și a urmări stadiul lucrărilor, iar activitatea în comună a fost paralizată. O situație similară este și în satul Ciumaș, comuna Itești, unde oamenii au stat fără curent electric șase zile. „Dacă nu veneau să remedieze situația, astăzi făceam o săptămînă de cînd am rămas fără lumină. Am fost la primărie să-mi achit dările pe anul 2008 și funcționarii m-au trimis acasă. în lipsa curentului electric ei nu puteau lucra pe calculator. Tot la primărie am auzit că au pocnit și caloriferele electrice din școli. Eu zic că e bătaie de joc să stai fără lumină o săptămînă de zile”, afirmă Nicolae Turcu din satul Ciumaș. Omul mai reclamă faptul că pe strada sa încă mai este un cablu căzut în drum. Localnicilor le este teamă să-l îndepărteze de frică să nu se electrocuteze. (Ramona IONESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.