~3 min lectură • 0 comentarii

Bursa de Valori merge in pierdere

Redacția Ziarul de Bacău

In saptamina care s-a incheiat la Bursa de Valori, indicii BET si BET-C au inregistrat o scadere de 4,67, respectiv 2,9 procente, in timp ce BET-FI a scazut cu 1,5%. Lichiditatea medie s-a depreciat cu 22,53%, pina la 16,45 de milioane de lei pe zi, in timp ce capitalizarea bursiera a scazut cu 1,05 procente, pina la 103.46 miliarde lei. „Saptamina a debutat cu o sedinta de scadere generalizata – au notat analistii de la KTD Invest -, insa, asa cum ne-am obisnuit, cel mai afectat a fost indicele BET-FI, care s-a depreciat cu peste 2,4%. Asteptarile nu erau deloc imbucuratoare, mai ales ca in sedinta de luni indicii americani au inregistrat deprecieri accentuate, de circa doua procente si aceasta evolutie avea, de obicei, un efect negativ asupra bursei interne, in sedinta imediat urmatoare”.
Cel mai mare avans al cotatiei a fost inregistrat de titlurile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagra, cu o apreciere de 23,93%, in timp ce Policolor ocupa a doua pozitie a topului, cu un avans de 14,29% a cursului. Topul scaderilor de pret este dominat de titlurile Turbomecanica, titluri care s-au depreciat cu 17,6%. Urmatorele companii prezente in top sint Compa Sibiu, Impact Developer, Bermas Suceava si Turism Felix. SIF-urile si BRD-GSG au fost cei mai tranzactionati emitenti, in timp ce, raportat la numarul total de actiuni, SIF Moldova a inregistrat cel mai mare volum de tranzactionare, fiind urmata de titlurile SIF Banat-Crisana. SIF Moldova s-a clasat pe locul secund in topul lichiditatii, cu tranzactii in suma de 8,1 milioane de lei (9,88% din rulajul total al saptaminii). In sedinta de vineri, a fost tranzactionat un pachet de un milion de actiuni, la pretul de 1,6 lei, iar aceasta a asigurat lichiditatea necesara ocuparii locului secund in topului lichiditatii. SIF Moldova s-a bucurat de o buna sustinere din partea cumparatorilor, desi nu a fost ferita de presiunea exercitata de speculatori si jucatorii de pe piata sibiana (unde pozitiile dominate de peste 5% continua sa fie cele short). Dupa un debut de saptamina in care cotatia s-a depreciat cu 1,32%, SIF Moldova a inregistrat patru sedinte consecutive de crestere, insa volumele tranzactionate au fost mai degraba modeste. Cotatia a inregistrat un nou minim de la inceputul anului, de 1,46 de lei, insa pretul de inchidere al sedintei de vineri, de 1,6 lei, indica un cistig saptaminal de 5,26%. Maximul perioadei analizate a fost de 1,62 de lei, inregistrat in prima parte a sedintei de final a saptaminii.
De la inceputul anului – au calculat analistii de la Confident Invest – indicii BET si BET-C au scazut cu 44,83%, respectiv 39,16%, in timp ce BET-FI se afla cu 59,91% sub nivelul inregistrat pe 21 decembrie 2007. Cei mai tranzactionati emitenti au fost SIF-urile, Banca Transilvania si BRD-GSG, in timp ce ponderile cele mai mari in capitalul societatilor le-au avut tranzactiile cu Zimtub, Socep, SIF Moldova, Siretul Pascani si Policolor. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.