Mihai BUZNEA
Veștile proaste ne vin nu doar din ziare, ci și de pe sticla televizoarelor: de ieri, gazele naturale s-au scumpit cu 8,5 la sută. Impactul cel mai puternic îl vor avea de suportat consumatorii casnici, adică noi toți, facturile de plată urmînd să crească, în medie, cu 30 pînă la 40 de lei. Toate utilitățile se vor alinia noilor tarife: căldura, apa caldă menajeră, gazele de la bucătărie. Guvernul s-a gîndit deja la măsuri compensatorii, persoanele cu venituri mici și foarte mici putînd să primească în plus, sub formă de ajutoare sociale, pînă la un milion de lei vechi.
Motivația scumpirilor, prognozate de altfel cu multe luni înainte, din octombrie trecut, lună în care tarifele la gaze s-au întremat cu patru procente: creșterea prețurilor de livrare la importuri și majorarea tarifelor la producția internă. Lovitura de boomerang acroșează, în traiectul său cuprinzător, și prețurile alimentelor pentru procesarea cărora tehnologiile utilizează gaze naturale: 4 pînă la 15 la sută. Bucurie mare pentru cei de vîrsta a treia, ale căror pensii au crescut, de la 1 ianuarie, cu 7,4 la sută, dar și pentru salariați, cărora le sînt promise ajustări cu mult sub cele solicitate de sindicate.
Așadar, anul electoral ne rezervă, încă din start, surprize peste surprize. Servite cu lingurița sau cu polonicul. După acest prim val mareic, gazele urmează să se întremeze serios, cu creșteri de 20 – 30 la sută, ceea ce vrea să însemne că prin iarna viitoare prețul lor la caneaua aragazului aproape se va dubla în comparație cu cel plătit în ianuarie. N-avem, însă, a ne teme, fiindcă vorba românului ne scoate și de această dată din întristare: ce i-o fi tatii, i-o fi și mamii! Reîntoarcerea la temperanță trebuie să devină cuvîntul de ordine: mai puțin, că-i mai sănătos. Guvernul are nevoie de bani și trebuie să-i scoată de undeva. Și de unde ar putea, dacă nu de la masa de plătitori și contribuabili?! Că pe seama creșterii economice e ca pasărea de pe gard: cînd să pui mîna pe ea, își ia zborul! Așa că tot mai sigură e reașezarea prețurilor. Puțină agitație, ceva proteste cu ecouri anemice și lucrurile se liniștesc. Altele sînt problemele și urgențele majore: taxa de primă înmatriculare, rebotezată în taxa auto pentru protejarea mediului; din sumele colectate pînă acum s-a plătit, probabil, și palatul de 1400 mp, cu 24 de camere, 12 dormitoare, oglinzi de cristal, cramă, saună și piscină interioară, placat cu marmoră de Carara, de Agenția pentru Protecția Mediului Craiova: un milion și jumătate de euro! O bagatelă, spun unii, în comparație cu valoarea reală, de piață, a imobilului. Dar mai sînt și alte chestiuni de urgență zero: legea votului uninominal, regimul de vînzare a vilelor din patrimoniul RA-APPS, eventuala suspendare a premierului Călin Popescu Tăriceanu pentru abuz în serviciu, anchetarea de către procurorii DAN a celor implicați în transferurile trucate din fotbal și a miniștrilor suspectați de corupție, summitul NATO de la București, amenințările cu greva ce vin dinspre feroviari, personalul medical, cadre didacticve, cît și cea dintîi rectificare din actualul exercițiu bugetar, menținerea sub control a nivelului de îndatorare publică, alegerile locale din luna mai, și cîte multe altele! Ce mai contează, așadar, o amărîtă de scumpire a gazelor, a pîinii, uleiului sau zahărului! Să fim serioși și să dovedim înțelegere și maturitate civică! Numai pace să fie, că Cel de Sus veghează asupra noastră și nu ne lasă să pierim. Chiar dacă, vorba cîntecului oltenesc: ne-om scoate la primăvară/ galbeni ca turta de ceară…
Pentru amatorii de statistici: în ultimii patru ani, prețul gazelor naturale a crescut de circa trei ori, prin ajustări trimestriale. Iar reglările continuă!i și să dovedim înțelegere și maturitate civică! Numai pa
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.