Colțul scriitorului

Pe placul lui Dumnezeu

Dan PERȘA

Salvador Dali a fost catalogat în fel și chip. S-a spus că îi lipsește orice urmă de modestie, că e grandoman și grandilocvent, că e sucit, ba și nebun chiar. Dorința lui de a epata, de a ieși în evidență, pofta lui teatralitate l-au transformat în ochii oamenilor într-un personaj ciudat, dar geniul său i-a umplut pe mulți contemporani de-ai săi de admirație. Eu cred că toată această fanfaronadă era doar aparentă. âl vedem, din jurnal, pe Dali, temîndu-se de primarul unei mărunte așezări. Teama l-a dus la elaborarea unei strategii amănunțite a întîlnirii cu primarul și apoi la regizarea ei. Cînd, de fapt, un grandoman nu se teme. însă, și mai limpede că nu era atins de morburile de care era acuzat, se vede din statornicia cu care și-a apărat și urmat estetica: suprarealismul. L-am văzut pe Dali vorbind, către sfîrșitul vieții lui, dintr-un scaun cu rotile și el spunea, gîndindu-se la moarte: „dacă aș putea crede, totul ar fi rezolvat”. Dar nu putea. Nu putea crede ca un mistic, nici ca un om obișnuit, ce a fost întreaga viață, duminica, la biserică. însă, în alt fel, credea. în sens creștin, lumea în care trăim este Creația lui Dumnezeu. Cel care crede că sîntem parte a acestei Creații, e smerit. El nu se așază nici în postura detractorului, nici în aceea a trufașului: el știe că nu sîntem creatori și nici cunoscători ai Adevărului, ci doar descoperitorii unor frînturi din Creația divină, așa cum a vrut Dumnezeu să o facă. Dacă Dali ar fi așa cum s-a vorbit despre el, e limpede că nu s-ar considera mai puțin decît Dumnezeu. Dar nu e așa. Fiecare din gesturile sale, fiecare aparentă extravaganță, fiecare acțiune și fiecare vorbă, se supun ideii de suprarealism. El spune în jurnal: „Atîtea evenimente daliniene petrecute într-un timp atît de scurt îmi confirmă că am atins culmea geniului meu”. Și este, pe dată acuzat. însă vedem că își consideră geniul său o favoare divină, care îl face nu doar descoperitor, ci îi oferă și confirmări în viața de zi cu zi a suprarealismului. Dumnezeu produce o abundență a evenimentelor daliniene, ca să-și arate grația! Și Dali are nevoie de aceste confirmări: realitatea concretă conține legi universale stabilite de Dumnezeu dintre care el, Dali, le-a descoperit pe cele daliniene. Și spune: „O singură persoană, sînt sigur, e capabilă de asemenea minuni: Salvador Dali, dacă e să-l numesc. Pentru asta mulțumesc lui Dumnezeu și îngerilor săi cu toată umilința de care sînt în stare”. Dali e smerit. Adevărul ultim pentru el e Creația lui Dumnezeu. Nu se crede original, nici creator, ci doar descoperitor, iar geniul descoperirii îl consideră har divin…
în plus, revelațiile sale îi impun nu doar arta (ca majorității artiștilor), ci și atitudinea cotidiană, dar și aspectul fizic. Mustața lui de pildă, țintind cu vîrfurile spre cer, e modelată ca spirală logaritmică, descoperită de Dali drept spirala de creștere a vieții. Prin aspect și gesturi, Dali descrie „spațiul dalinian”, care e o părticică a Creației divine. E o atitudine similară comportării misticului, care nu face nimic din ceea ce crede că nu este pe placul lui Dumnezeu. ortării misticului, care nu f

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!