Serviciul de urgență 112 a fost alarmat în seara zilei de 8 februarie, de Constantin O., din Bacău. El reclama că Dacia proprietate personală a dispărut din parcarea de pe strada Gării. Cazul a fost preluat de poliție, iar cîteva ore mai tîrziu, o patrulă a dat de urma mașinii, pe Calea Moldovei. Autoturismul a fost descoperit în trafic, iar la volan se afla Marian Dorel N., de 25 ani, fără ocupație, dar cu antecedente penale. „Autorul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru furt calificat, urmînd ca dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Bacău cu propunerea de arestare preventivă”, a declarat subinspector Narcisa Butnaru, purtător de cuvînt la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. (Ramona IONESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.