Mădălina ROTARU
Serviciile sociale oferite de furnizorii băcăuani nu pot acoperi nevoile reale ale comunității pe componenta asistență socială. Ignoranța unot administrații locale face ca persoanele cu risc de marginalizare socială să nu poată beneficia de drepturile stabilite prin lege. La nivelul județului Bacău își desfășoara activitatea 29 de instituții publice și ong-uri acreditate care asigură în total un număr de 69 de tipuri de servicii sociale. Acestea cuprind de la servicii de îngrijire la domiciliu a persoanelor vîrstnice, pînă la acordarea de servicii de tip rezidențial pentru copii, bătrîni și persoane cu handicap.
Potrivit conducerii Direcției de Muncă și Protecție Socială (DMPS) Bacău, în urma evaluării nevoilor de servicii sociale la nivel de județ, s-a constatat că acestea nu acoperă însă cerințele comunității. „Pe de o parte, aceste servicii nu s-au putut dezvolta din lipsă de fonduri” a declarat Gheorghe Apostu, directorul DMPS Bacău. „Pe de altă parte unele administrații locale – și este de menționat aici în primul rînd Oneștiul – nu au binevoit nici pînă la această dată să organizeze și să acrediteze servicii publice de asistență socială, desi legea le-o impune de mai bine de trei ani. Acest lucru face imposibilă accesarea de către primării de fonduri comunitare care ar coduce la creșterea atît a calității, cît și a numărului de servicii sociale pentru Bacău”, a mai precizat Apostu.
Soluția pe care DMPS Bacău o vede pentru ieșirea din acest impas este foarte clară: aceste primării trebuie să-și reconsidere atitudinea vis-a-vis de obligația creării condițiilor prin care să asigure protecție
socială persoanelor aflate în nevoi. irecției de Muncă și Protecție Socială
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.