Bursa a închis o nouă săptămînă pe roșu
Ultima ședință din săptămînă, la Bursa de Valori, de ieri, 15 februarie, a adus noi corecții la nivelul indicilor, de puțin peste 2% în cazul BET și BET-FI și aproape 2,3% în cazul indicelui compozit. Valoarea totală tranzacționată este în scădere față de joi, atingînd un nivel de 21,9 milioane de lei (6 milioane de euro).
Primul loc în clasamentul pe lichiditate a fost ocupat de titlurile BRD, cu 2,9 milioane de lei. Cursul s-a depreciat cu 3,3%, pînă la un nivel de 17,6000 lei/acțiune. Acesta a reușit să atingă un nou minim al ultimului an, de 17,5000 lei/acțiune. Titlurile Erste Bank (EBS) au închis la 138,0000 lei/acțiune, marcînd astfel o pierdere de 2,7%, în timp ce titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-au menținut la 0,7250 lei/acțiune, deși în timpul ședinței cursul avea o tendință descedentă, atingînd chiar un minim de 0,7050 lei/acțiune.
SIF Muntenia (SIF4) a fost cel mai tranzacționat titlu din sectorul societăților de investiții financiare cu 2,8 milioane de lei. Noul preț de referință s-a stabilit la minimul ședintei, de 1,7300 lei/acțiune, după o depreciere de 3,4%.
Titlurile Artrom (ART) s-au depreciat cu 14,9%, pînă la 31,9000 lei/acțiune, pe un rulaj de 0,1 milioane de lei. Compania a raportat un profit net aferent anului 2007, în sumă de 21,40 milioane de lei, în scădere de la 64,75 de milioane de lei, cît înregistra la finalul lui 2006
O corecție de 3,7% a înregistrat-o și cursul Transelectrica (TEL), pînă la 26,3000 lei/acțiune, în urma raportării unor rezultate financiare în scădere.
în segmentul Rasdaq, valoarea totală tranzacționată a fost de puțin peste 5,1 milioane de lei (1,4 milioane de euro), o contribuție importantă avînd-o tranzacțiile de pe piața RGBS, în sumă de 1,4 milioane de lei pe simbolul ALBZ (Albalact Alba Iulia). Acestea au închis ședința la un curs de 0,4280 lei/acțiune, după o corecție de 8%. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.