Predarea Religiei în școli, impactul acesteia asupra personalității copilului, modalitățile de prevenire și combatere a abuzului, dar și pericolele în ceea ce privește abuzurile emoționale asupra celor mici, au fost cîteva din subiectele dezbătute în cadrul conferinței organizate de Casa Corpului Didactic „Grigore Tăbăcau” și American Corner Bacău, în colaborare cu Asociația Națională pentru Apărarea Libertății Religioase „Conștiință și Libertate”. Dezbaterea, moderată admirabil de profesorul Gabriel Stan, directorul CCD din Bacău, a beneficiat de prezența profesorilor, educatorilor, oamenilor de cultură, reprezentanților unor culte religioase din Bacău, dar și de cea a doamnei Kathleen Kavalec, atașat cultural al Ambasadei Statelor Unite. Cu toate că programul era intitulat „Dreptul copilului la protecție împotriv abuzului și discriminării”, nu puține au fost referirile la rolul Religie în școală. între primii la cuvînt s-a înscris Viorel Dima, președintele Asociației „Conștiință și Libertate”, care, printre altele, deși a recunoscut că „ora de Religie este foarte importantă în sistemul de învățămînt din societatea românească”, și-a manifestat rezervele cu privire la cine și cum participă la asemenea ore, făcînd referire deosebită la minoritățile care nu pot lua parte la Religia predată în școală și la interpretările nepotrivite care decurg din obligativitatea predării acestei discipline. Prezent la eveniment, Ovidiu Cojocaru, inspector general în cadrul ISJ Bacău, a ținut să remarce faptul că în urma discuțiilor purtate la nivelul instituțiilor de învățămînt băcăuan, s-a demonstrat „efectul benefic al Religiei în Școală și faptul că elevii participă cu multă plăcere la activitățile desfășurate în cadrul acestei ore”. Din decorul întîlnirii n-au lipsit nici importanța și rolul cadrelor didactice în protecția și promovarea dreptului copilului, dar și al celorlalți factori cu care aceștia interacționează. „Era bine să fi fost dezbătute și obligațiile copilului”, avea să menționeze Petru Cimpoeșu, directorul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național, prezent la eveniment. Concluzia întîlnirii a fost făcută de atașatul cultural al Ambasadei SUA. „Cu multe din probleme ne confruntăm și noi, în America, dar trebuie să luptăm toți pentru o societate în care se respectă persoanele”, a declarat Kathleen Kavalec.
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.