Cunoscuta de ceva vreme in mirifica lume a poeziei, Mihaela Babusanu Amalanci implineste miine, 12 martie, virsta de 35 de ani. Nascuta la 12 martie 1976 in comuna Bacesti (Vaslui), cu
domiciliul de atunci in satul Babusa, a studiat la Liceul teoretic „Mihail Kogalniceanu” din Vaslui-profilul filologie-istorie. Urmeaza cursurile Universitatii „Stefan cel Mare” din Suceava- specializarea
Muzeologie, ale Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii „Spiru Haret” Bucuresti si pe cele de perfectionare in domeniul conservarii preventive a bunurilor de patrimoniu la Centrul pentru formare,
educatie si management in domeniul culturii din cadrul Ministerului Culturii si Cultelor Bucuresti (2004), obtinind diploma de conservator bunuri culturale, functie pe care o indeplineste in prezent in cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacau- Sectia Logistica si Relatii Publice. Studii de specialitate sau conexe in revista Muzeului „Carpica” Bacau, in revista Muzeului „Vasile Pirvan” din Birlad, „Acta Musei Tutovensis II”. In anul 2005, in urma concursului national de poezie „Poezia tineretii Iasi 2005”, apare in volumul colectiv intitulat „A patra zi”, cu cele doua poezii cu care s-a inscris in primul ei concurs: „Pe tine” si „Prima intilnire” („In pragul intilnirii asteptate/ Voi matura sub talpi tocita strada/ Si-n buzunarul gindului ascunsa/ Voi mai pastra mirarea ta suava”). In
2006, este consemnat debutul sau pe plan local in revista de cultura „Ateneu”, apoi aparitii in revistele „Forma”, „Plumb”, „Dor de Dor”, precum si pe diverse site-uri de poezie, urmind ca in curind sa-i apara volumul intitulat „Adevarata fericire”. Cocheteaza de asemenea si cu poezia Haiku, un gen de poezie cu forma fixa, traditional japoneza, care are ca principala caracteristica
faptul ca „exprima atit de multe prin atit de putine cuvinte”. Astfel, in septembrie 2008, obtine premiul al III-lea la concursul de poezie nipona organizat de Romanian Kukai, al VII-lea kukai si
apare in prima revista online de haiku din Romania cu o serie de poezii, printre care „Haiku 1”, „De dincolo”, „Destin”, Primavara azi”, „Decembre” etc. Poezia Mihaelei Babusanu Amalanci denota un temperament poetic personal, cu o anumita filosofie a vietii, a sufletului care vibreaza in fata frumusetii si armoniei interioare. „Mihaela Babusanu Amalanci scrie din dragoste, dintr-o iubire care
are darul sa prefaca fiecare imagine din lumea sa interioara in vers… Ea esteo voce distinsa in haralaia lirica, este printre putinii poeti care ies in fata doar atunci cind sunt convinsi ca au atins
punctul de ‘fierbere’ al creatiei artistice”, spune despre poeta reputata jurnalista, publicista si scriitoare, Melania Cuc. (Romulus Dan Busnea)
Lasă un răspuns