Un bărbat în vîrstă de 44 de ani din satul Sărata a fost internat cu arsuri grave pe aproape 40% din suprafața corpului după ce și-a vărsat o găleată cu apă clocotită pe tot corpul. Ștefan Fînaru a fost victima unui accident în gospodărie. Omul căra găleți cu apă clocotită ca să pregătească butoaiele în care urma să țină vinul după culesul strugurilor. „Ca să ajung la butoi, trebuia să urc pe o bucată de lem. Cînd am ridicat găleata în mîini, lemnul s-a mișcat, m-am dezechilibrat și am vărsat toata apa fiartă pe mine”, ne-a povestit Ștefan Fînaru. Bărbatul a fost internat în secția Chirurgie Plastică din cadrul Spitalului Județean. Îngrijirile medicale vor dura mai bine de o săptămînă. (C.D.)
Un bărbat din Sărata s-a opărit din greșeală
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.